Elena Mateescu, director executiv ANM, despre inundaţii

elena_mateescu_director_executiv_anm_despre_inundatii.jpg

Elena Mateescu (ANM) anunţă că luna august va fi normală din punct de vedere al precipitaţiilor.

"Această lună iulie 2014 se situează pe locul patru într-un clasament al celor mai ploioase luni iulie începând din 1961 şi până în prezent, cea mai ploioasă lună iulie fiind în 1991, cu 140,8 cantitate medie înregistrată la nivelul României, urmată de luna iulie 2005 şi 1975".

"Datele de la Centrul European privind evoluţia pe termen lung, să spunem, pentru următoarele trei luni, august, septembrie şi octombrie indică o lună august cu precipitaţii în general normale în partea de centru şi nord a ţării şi cu o tendinţă de deficit în restul regiunilor. Luna august înregistrează în medie o cantitate de 65 de litri pe metru pătrat la nivelul României, cu distribuţie regională diferenţiată în teritoriu. Este în mod obişnuit caracterizată prin frecvente zile caniculare, dar şi perioade instabile. Totuşi, nu putem să anticipăm pe baza acestor estimări sezoniere cum vor fi distribuite aceste cantităţi pe parcursul lunii, pentru că ele nu ne oferă decât informaţii din perspectiva abaterilor termice sau pluviometrice faţă de mediile climatologice, astfel încât avem doar o estimare din punct de vedere calitativ".

Interviu: Cosmin Ruscior, în dialog cu Elena Mateescu (ANM)