Concurs: "Cultura japoneză", de Paul Varley

Cartea lui Paul Varley este considerată una dintre cele mai coerente și mai bine scrise introduceri în istoria și cultura japoneză. Concisă, explicită, alertă, este un volum de referință în orice bibliografie privind Japonia.

Carte la RFI - Editura Humanitas

Concurs: Adaugă un comentariu în modulul de mai jos şi ai şansa să câştigi cartea "Cultura japoneză", de Paul Varley, volum apărut la Editura Humanitas. Cel mai pertinent comentariu este premiat de luni până vineri, dar nu pot fi atribuite 2 premii aceluiaşi participant.

Cultura japoneză trece în revistă cei peste două mii de ani de istorie neîntreruptă a unuia dintre cele mai cultivate popoare, punând în lumină deopotrivă personalitățile, religiile, genurile și stilurile de arte vizuale, formele de expresie literară, insolitul creației teatrale, particularitățile culturale (ceremonia ceaiului, de pildă) ori ponderea și semnificația influențelor exercitate de-a lungul vremii de China, apoi de Occident.“ (Booklist)

Citatele ample din clasicii literaturii nipone și ilustrațiile numeroase care însoțesc textul fac din cartea lui Paul Varley o excelentă expunere a evenimentelor majore ale civilizației japoneze.“ (Bulletin of the School of Oriental and African Studies)

Preferinţa latentă a japonezilor pentru frumuseţea perisabilă se explică prin sensibilitatea lor pronunţată faţă de trecerea timpului. „Tirania timpului“ a fost într-adevăr o temă omniprezentă în literatură şi artă. Faptul că japonezii au fost în măsură să utilizeze această temă pentru a-şi găsi împlinirea înclinaţiei lor, dincolo de universul frumuseţii convenţionale, în lucrurile care, sub semnul ofilirii şi al degradării, sunt literalmente devastate de timp, reprezintă un prinos adus geniului estetic şi artistic japonez.“ (Paul Varley)

HERBERT PAUL VARLEY (1931–2015), profesor emerit de istorie japoneză al Universității Columbia, principala autoritate americană în domeniul istoriei culturii medievale japoneze, a predat vreme de patru decenii cursuri de istorie şi civilizaţie japoneză, de istorie a „drumului ceaiului“ şi de istorie a samurailor. Fost combatant în Războiul din Coreea (1950), licenţiat al Universității din Lehigh (Bethlehem, Pennsylvania) în 1952, master al Universității Columbia în 1961 și doctor în istorie la aceeași universitate în 1964. În decursul ilustrei sale cariere, Paul Varley a publicat 38 de volume și 124 de articole, dintre care amintim lucrările despre Războiul Ōnin (The Onin War: History of its Origins and Background with a Selective Translation of the Chronicle of Onin, Columbia University Press, New York, 1967), despre restauraţia imperială în Japonia medievală (Imperial Restoration in Medieval Japan, Columbia University Press, New York, 1971), despre samurai (împreună cu Ivan și Nobuko Morris) – The Samurai, Pelican Books, 1974 –, despre civilizația ceaiului în Japonia (împreună cu Kamakura Isao) – Tea in Japan: Essays on the History of Chanoyu, University of Hawai‘i Press, Honolulu 1989 –, despre războinicii japonezi (Warriors of Japan as Portrayed in the War Tales, University of Hawai‘i Press, Honolulu, 1994). Cea mai cunoscută operă a sa rămâne Cultura japoneză (cu patru ediții la University of Hawai‘i Press: ediția I, în 1974; ediția a IV-a – după care s-a realizat prezenta traducere în limba română –, în 2000). Membru activ al Asociației pentru Studii Asiatice, al Societății Japonia și Kai Konnichi din Hawaii, P. Varley a făcut parte din Consiliul de administrație al Fundației Urasenke Tea din New York și al Centrului Cultural Japonez din Hawaii. În 1996 a primit din partea guvernului japonez, în semn de recunoștință pentru contribuțiile sale în domeniul studiilor japoneze, Ordinul „Soarelui Răsare“, cu Raze de Aur și cocardă.

Câştigători:

  • Demetrescu Horaţiu Gabriel 

  • Cătălin Chiru 

  • Cristi Fonta 

  • AdrianaZ 

  • Andrei Dan