Peste 7.000 de oameni la PARK(ing) Day România, ediţia a cincea

vizitatori_parking_day.jpg

PARK(ing) Day România 2014

Vineri, 19 septembrie, RFI România a organizat cea de-a cincea ediţie a evenimentului de mediu PARK(ing) Day. Pentru o zi, o parte din strada Lipscani din Centrul Vechi al Capitalei a fost acoperită cu gazon viu spre bucuria tuturor celor care s-au alăturat mişcării de ecologizare urbană.

RFI România, care a iniţiat în Capitală PARK(ing) Day, a primit vizita a peste 7.000 de oameni care s-au relaxat în parcul special amenajat pentru ei. Încă de la ora 10:00, peste 100 de copii au luat cu asalt iarba proaspătă şi baloţii de fân, participând la atelierele organizate de partenerii RFI România.

Asociaţia DaDeCe a deschis evenimentul pentru cei mici cu atelierul de confecţionare cărţi din hârtie reciclată 100%. De la actorul Voicu Hetel, de la Teatrul din Podul meu, cei mici au aflat despre planete, vulcani şi sateliţi în cadrul unui atelier realizat în parteneriat cu Teatrul Ion Creangă. Lafarge România a încheiat seria atelierelor pentru copii arătându-le celor mici cum s-au format Pământul şi rocile. De la ora 13 :00, Valentin Panduru, realizator programme RFI România, şi-a mutat studioul la iarbă verde, iar în cele patru ore de program, PARK(ing) Day a primit vizita unor îndrăgiţi artişti.

Bucharest Festival Orchestra cu un mic moment live interpretat la corn francez, Zoli Toth, care ne-a vorbit despre proiectele sale, Dan Byron, care ne-a interpretat live trei piese de pe cel mai nou album al trupei, dar şi Cri-Gri, prin vocea lui Ştefan Mardale au dat şi mai multă culoare evenimentului. Irinel Anghel şi Daniel Stancu, alţi doi invitaţi ai lui Valentin Panduru, au adus « Haina care aude», un performance inedit, itinerant, la iarbă verde, în Centrul Vechi.

 

 

Biblioteca în aer liber, realizată în parteneriat cu Seneca AntiCafe a stârnit curiozitatea tuturor celor care au ajuns în Centrul Vechi pe 19 septembrie. După-amiaza a fost rezervată atelierului de plantat flori în ghivece, realizat în parteneriat cu City Garden.

PARK(ing) Day 2014 a însemnat peste 7000 de participanţi, 300 de metri pătraţi de gazon, peste 100 de cărţi, mai mult de 150 de flori în ghiveche, zeci de baloţi de paie, un studio de radio de unde RFI România a emis live.

Despre RFI România

De peste de 20 de ani, RFI România difuzează programe, în română şi în franceză, consacrate actualităţii, culturii şi francofoniei. Cu o echipă de 25 de persoane la Bucureşti şi doi jurnalişti la Paris, RFI România difuzează zilnic 13 ore de programe proprii, acordând o atenţie specială actualităţii. Postul emite în FM la Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj. Alte 60 de posturi de radio din ţară preiau o parte din programe. În total, RFI România este ascultat zilnic de circa 200.000 de oameni în întreaga ţară. Pe web, pagina RFI România înregistrează o creştere puternică a numărului de cititori (cu 45% mai multe accesări în 2013).