Manager, Lider sau Anterprenor?

concurs_manager_lider_antreprenor.jpg

Concurs: Manager, Lider sau Anterprenor?

Manager, Lider sau Antreprenor?, iată întrebarea la care oricine ocupă o funcţie de conducere în afaceri este nevoie, mai devreme sau mai târziu, să-şi găsească propriul răspuns

Dacă am considera că managerul este răspunsul, probabil că n-am greşi prea mult întrucât marea majoritate a poziţiilor de conducere dintr-o companie evidenţiază rolul formal al managerului. Managementul este ştiinţa de a produce rezultate predictabile, deci rolul de manager este responsabil de obţinerea rezultatelor esenţiale pentru bunul mers al afacerii. 

Dacă am considera că liderul este răspunsul, am putea spune că suntem adepţii celor mai noi curente şi teorii ale conducerii şi, din nou, am avea dreptate. Leadership-ul este procesul de construire a consensului şi încrederii organizaţionale, de stimulare şi dezvoltare a potenţialului angajaţilor, deci liderul răspunde de transformarea împreună a oamenilor şi organizaţiilor, de alinierea lor la o viziune comună. 

În sfârşit, dacă am considera că antreprenorul este răspunsul, iarăşi am avea dreptate pentru că, din punct de vedere istoric, fără rolul de antreprenor n-ar exista afacerea. Antreprenoriatul este procesul de dezvoltare a afacerii prin producerea de valoare, deci rolul de antreprenor este responsabil să creeze un plus de valoare afacerii care să genereze un avantaj competitiv şi să aibă un impact social pozitiv.

Din aceste răspunsuri ipotetice ne dăm seama că suntem într-o capcană, într-un fel de “criză existenţială” a conducerii, că în spatele întrebării Manager, Lider sau Antreprenor? se ascunde o alta, mai specifică şi mult mai provocatoare: care este „formula conducerii”, care sunt rolurile şi competenţele cheie, ce asigură o creştere semnificativă şi durabilă a performanţei afacerii?

Ne apropiem astfel de principala problemă a conducerii în afaceri, de nevoia fundamentală de creştere semnificativă şi durabilă a performanţei afacerii. În funcţie de gradul de maturitate a afacerii şi de performanţa obţinută la un moment dat, poate exista o nevoie mai mare pentru unul dintre rolurile de manager, de lider sau de antreprenor, dar pentru o creştere semnificativă şi durabilă a afacerii este nevoie de toate trei la un loc şi la un nivel înalt de dezvoltare.

Metaforic, avem de a face cu o formulă a conducerii de tipul „trei în unu”, manager şi lider şi antreprenor, roluri ce se integrează într-un sistem unitar şi coerent şi care, la un nivel superior de dezvoltare, funcţionează asemeni unui ecosistem: ecosistemul conducerii.

În cadrul acestuia, fiecare dintre rolurile de manager, de lider şi de antreprenor are un anumit impact asupra performanţei afacerii, impact care ne indică cum să schimbăm modul de a conduce afacerea. Pentru că, înţelegând relaţiile dintre rolurile şi competenţele conducerii (de manager, de lider şi de antreprenor) şi performanţele companiei, putem deduce măsura în care îmbunătăţirea primelor poate conduce la creşterea consistentă a ultimelor.

Această carte se adresează celor care conduc organizaţii şi echipe, oferind idei şi soluţii inovative despre ce pot face şi cum pot face pentru îmbunătăţirea propriei performanţe cu impact direct asupra dezvoltării afacerii.

Haideţi să descoperim împreună „formula conducerii”care să ne inspire în abordarea cu încredere a problemei esenţiale: cum vom realiza o creştere semnificativă şi durabilă a valorii afacerii?

 

Adaugă un comentariu în modulul Facebook de mai jos şi ai şansa să câştigi cartea "Manager, Lider sau Anterprenor?" scrisă de Dorin Bodea, General Manager Result Developement
 
Cel mai pertinent comentariu este premiat de luni pâna vineri, dar nu pot fi atribuite 2 premii aceluiaşi participant.
 

Câştigători

26.03 - Bălan Adrian

27.03 - Roşca Raluca Daniela

Ultimul dintre câştigătorii unui volum "Manager, Lider sau Anterprenor?" este Anca Vrînceanu. Felicitări!