Andra Pintican și Școala de HR

Peste 70% din profesioniștii de Resurse Umane declarau în urmă cu un an într-un sondaj marca Școala de HR că au ajuns în acest domeniu “ din întâmplare”, fără a avea la bază studii în această arie. 

Majoritatea s-au format la locul de muncă însă doar 3% din ei au declarant că au fost susținuți în procesul de învățare de către organizații.

Din dorința de a ajuta tinerele generații pasionate de Resurse Umane, Andra Pintican, expert HR, a înființat Școala de HR, o comunitate dedicată juniorilor din acest domeniu pentru a-i ajuta să îmbine practica și teoria cât mai efficient.

De la planul de a ajuta câteva zeci de tineri, comunitatea s-a transformat în decurs de un an într-un spațiu de tranformare profesională și educație vocațională cu acces gratuit pentru 3000 de tineri din toată țara.

Fondatoarea oferă acces gratuit alături de un grup de  traineri voluntari la cursuri de inițiere în varii domenii și susține prin programe de mentorat dedicate startul în carieră a mii de tineri.

“Cred că în Romania avem obiceiul de a aștepta să facă altcineva ceva în privința problemelor Pieței Muncii. Realist vorbind avem un mare deficit de profesioniști, discriminare de prea multe tipuri și un număr colossal de tineri ce vor să plece din țară.

Eu am decis să nu mai aștept schimbarea sistemului de învățământ și am renunțat la idea că privatul se va mobiliza pentru a “repara” România. Cred mult în inițiativele civice și antreprenoriatul social, așa că proiectul Școala de HR își propune să găsească soluții pentru piața muncii din România”,  a declarat Andra Pintican, fondatoare Școala de HR.

 

Link site: https://scoaladehr.ro/grow-hr/

 
 
Tags: