Gabriel Liiceanu în dialog cu Ioan Stanomir: „Lumea în care am trăit“, partea a doua

12_carti_liiceanu_stanomir_partea_a_doua.jpg

Afiș Lumea în care am trăit
Afiș Lumea în care am trăit
Image source: 
Editura Humanitas

Joi, 12 aprilie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, revenim cu partea a doua a dialogului pe care Gabriel Liiceanu și Ioan Stanomir îl poartă pornind de la tema „Lumea în care am trăit“.

Discuția o continuă pe cea din luna martie și este stimulată de volumul Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Şoah“-ului de Alain Besançon (traducere de Mona Antohi) care face parte din seria 12 cărți despre lumea în care trăim, publicată la Editura Humanitas.

„Eseul de faţă ridică două întrebări conexe cărora nu pretinde să le dea un răspuns exhaustiv. Prima se referă la conştiinţa istorică, ce mi se pare astăzi extraordinar de lipsită de unitate. Dezacordul priveşte tocmai ceea ce a avut mai caracteristic secolul nostru în raport cu toate celelalte: remarcabila amploare a masacrării oamenilor de către alţi oameni, care a fost posibilă doar prin preluarea puterii de către comunismul de tip leninist şi de către nazismul de tip hitlerist. Aceşti „gemeni heterozigoţi“ (Pierre Chaunu), deşi sunt duşmani şi au o istorie diferită, prezintă mai multe trăsături comune. Îşi propun să ajungă la o societate perfectă înlăturând obstacolul malign care le stă în cale. Se pretind filantropi pentru că urmăresc, unul binele întregii umanităţi, celălalt binele poporului german, şi pentru că acest ideal a dezlănţuit forme entuziaste de devotament şi acte eroice. Dar ce îi apropie mai mult e faptul că ambii şi‑au arogat dreptul – sau au considerat că au datoria – de a ucide, folosind în acest scop metode asemănătoare, la o scară nemaiîntâlnită în istorie.

Or, astăzi memoria istorică nu tratează cele două fenomene în mod egal. Nazismul, deşi a dispărut complet de mai bine de o jumătate de secol, stârneşte, pe drept cuvânt, o repulsie pe care timpul nu o atenuează câtuşi de puţin. Dimpotrivă, consideraţiile oripilate pe marginea acestui subiect par să câştige pe an ce trece în profunzime şi întindere. Comunismul, în schimb, cu toate că s‑a prăbuşit foarte recent, beneficiază de o amnezie şi o amnistie ce întrunesc consimţământul aproape unanim nu doar al partizanilor săi – căci încă mai are partizani –, ci şi pe acela al duşmanilor săi celor mai înverşunaţi, ba chiar al victimelor sale. Nici unii, nici alţii nu găsesc de cuviinţă să‑l readucă în actualitate. Uneori, coşciugul lui Dracula se întredeschide. Aşa se face că, la sfârşitul anului 1997, a apărut o lucrare (Cartea neagră a comunismului*) care a îndrăznit să facă totalul morţilor ce îi pot fi atribuiţi. Ea propunea o cifră situată între 85 de milioane şi 100 de milioane de victime. Scandalul declanşat a fost de scurtă durată şi coşciugul se închide deja, fără ca aceste cifre să fi fost de altminteri serios contestate.“ (Alain Besançon)

Înregistrarea primei părți a dialogului, inspirată de Gândirea captivă de Czesław Miłosz, poate fi urmărită pe canalul de Facebook al Editurii Humanitas, aici.

Intrarea este liberă și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook.ro

Sursa : Editura Humanitas