Adrian Cioroianu: ”Și suferința poate fi parte a patrimoniului”

adrian_cioroianu.jpg

Image source: 
RFI România (arhiva)

Principala problemă cu care se confruntă UNESCO în momentul de față este cea financiară, iar situația va persista. O spune la RFI ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României la organizația mondială.

El a fost timp de două zile președintele celei de-a 21-a sesiuni a Adunării Generale a statelor membre, reuniune la care problema finanțării s-a aflat în prim plan.

În chiar Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, RFI România a discutat cu Adrian Cioroianu despre problemele cu care se confruntă organizația ce protejează patrimoniul umanității dar și despre controversatul raport între justiție, istorie și memorie.

Vă spun deschis că principala problemă sunt banii. Din două motive. În primul rând, cultura costă. Cine-și imaginează că se poate face cultură pe bază de voluntariat greșește. De la piramidele egiptene până la Capela Sixtină, totul s-a făcut cu bani. Marii artiști din toate timpurile au lucrat pentru bani. În al doilea rând, UNESCO are acum în grijă mai multe obiective, la o sumă de bani mai mică decât acum 15-20 de ani. Și aceasta pentru că un sponsor atât de important cum au fost Statele Unite, de ani de zile nu a mai dat acești bani. Statele Unite contribuiau anual cu circa 80 de milioane de dolari, adică 22% din bugetul total al organizației. Trebuie să discutăm despre un viitor care se va întinde pe o perioadă previzibilă, din păcate multilateralismul nu prea mai e la modă în ziua de azi”, a spus Adrian Cioroianu.

Rugat să comenteze faptul că, la 30 de ani de la revolta muncitorilor brașoveni, nimeni nu a fost pedepsit pentru abuzurile comise împotriva manifestanților, Adrian Cioroianu a pus aceasta atât pe seama problemelor justiției dar și pe insuficienta presiune din partea opiniei publice:

E clar că justiția i-a protejat pe acești oameni. Douăzeci și ceva de ani, justiția fie n-a fost încurajată, fie a fost de-a dreptul timorată. Și politicul este, probabil, amestecat aici. Dar aș spune că este o amnezie mai largă, a întregii societăți, care nu a văzut niciodată o prioritate în aflarea adevărului legat de trecutul recent. Aceasta explică ezitările justiției. Stai să te întrebi dacă nu cumva, până la urmă, încetinirea dosarelor nu așteaptă ștergerea celor care ar putea să depună mărturie. Să știți că și acest capitol al suferințelor ar fi tot un capitol de patrimoniu. Imaginați-vă că, în momentul acesta, Franța și Germania încearcă să includă în Patrimoniul UNESCO cimitirele din primul război mondial. O propunere care ne-ar putea include și pe noi, la un moment dat. Și pe care vă invit să o urmărim cu atenție”, a afirmat Adrian Cioroianu.

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânz: http://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Ascultă aici interviul integral cu Adrian Cioroianu