"Avem nevoie de moaşe!": România riscă infringement pentru încălcarea normelor europene

România este ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă şi maternă din Europa. Statul a investit în formarea a peste o mie de moaşe, dar expertiza acestora nu este folosită. Legislaţia din România limitează drastic activitatea moaşelor, contravenind normelor europene în domeniu. 

Asociaţia Moaşelor Independente a lansat o campanie şi o petiţie online (aici) cu titlul Avem Nevoie de Moaşe, prin care explică rolul moaşelor în sănătatea mamei şi a copilului (înainte, în timpul şi după naştere), dar şi rolul moaşelor în sănătatea femeii fertile. “87% din îngrijirea gravidei, a mamei şi a nou născutului poate fi realizată de o moaşă licenţiată. Deşi România a investit în educaţia a peste 1000 de moaşe, expertiza acestora nu este folosită. Mii de mame şi copii ar putea supravieţui cu o monitorizare corectă a sarcinii, a mamei şi a nou-născutului, îndeosebi în mediul rural” se arată într-o scrisoare deschisă trimisă premierului şi ministrului Sănătăţii.

Irina Popescu, moaşă independentă, invitata emisiunii Sănătatea FM spune la RFI că este nevoie de o strategie în acest domeniu: ”Cerem implementarea unei strategii naţionale de îngrijire a mamei şi a nou născutului bazată pe moaşe, conform legislaţiei europene pe care România a adoptat-o în 2005, stategie care va reduce pe termen lung rata cezarienei, a sarcinilor neurmărite, a sarcinilor la adolescente, a mortalităţii materne şi infantile, care va creşte rata alăptării şi va îmbunătăţi în general sănătatea populaţiei. România riscă sancţiuni din partea Uniunii Europene pentru încălcarea legislaţiei europene în ce priveşte drepturile şi statutul moaşei în sistemul medical” 

ASCULTĂ: Irina Popescu, în dialog cu Ioana Haşu Georgiev