Actualitatea de joi, 31 martie 2016
achim.jpg

sumarul emisiunii 40 de minute
Protest al medicilor de familie. Maine nu vor elibera retete compensate si gratuite si nici trimiteri iar pentru consultatii pacientii vor fi obligati sa plateasca. Ei acuza faptul ca sunt in ilegalitate pentru ca nu au semnat contractul adiţional cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Centrul pentru Inovare Publică îi cere presedintelui să nu promulge legea care împiedică executarea silită a conturilor partidelor. Organizatia sustine ca in acest fel formatiunile ar capata un statut aparte si anume dreptul de a nu-si mai plati creditorii in conditiile in care datoriile lor se ridică la 12 milioane euro.
Franţa a trăit o nouă zi de contestaţii sociale, marcată de greve şi manifestaţii. Mobilizarea sindicală vizează reforma care se pregateste pe piata muncii. Vor fi greu de reconciliat poziţia guvernului, care doreşte să dea mai mult oxigen companiilor, cu poziţia multor sindicate care îşi apără cu tenacitate avantajele sociale.
Iar la Washington incepe summitul securităţii nucleare, a patra reuniune de acest gen organizată la iniţiativa americanilor. Contextul este extrem de tensionat întrucît persistă teama că jihadiştii din Statul Islamic sau diverse alte reţele teroriste ar putea avea acces la tehnologie radioactivă sau chiar la arme nucleare.