Actualitatea de miercuri, 27 mai 2015

fifa_2.jpg

Scandal de coruptie la varful FIFA
Scandal de coruptie la varful FIFA

Poliţia elveţiană a arestat in aceasta dimineaţă şase membri din conducerea FIFA, într-un hotel din Zurich. Suspecţii urmează să fie puşi sub acuzare în Statele Unite între altele pentru spălare de bani şi fraudă, în ultimii 20 de ani. FIFA anunta ca presedintele forului sportiv, Sep Blatter nu este implicat în cazul de corupţie.

sumarul emisiunii 40 de minute

Cazul Şova, de la zero. Senatorii juristi au decis astazi să reia întreaga procedură în cazul parlamentarului, salvat de arest preventiv in urma cu doua luni. Procedura presupune și reluarea votului în plenul Senatului, acolo unde social-democratii au  majoritate.

Comisia Europeană cere României să primească  1705 migranţi aflaţi acum în Italia şi Grecia. Aceştia vor proveni din Siria şi Eritreea, iar pentru fiecare persoana statul român va primi 6000 de euro.Sunt masuri concrete anuntate astazi de Bruxelles care fac parte din agenda europeana a luptei contra imigratiei clandestine.

Regina Elisabeta a II-a a deschis  lucrările noului parlament britanic prin traditionalul discurs al tronului.  Cu aceasta ocazie David Cameron si-a prezentat noul program de guvernare.  Proiectul de referendum asupra apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană si acordarea de puteri sporite Scotiei, dupa referendumul de toamna trecuta, sunt principalele prevederi ale programului.

Iar Ucraina nu renunta la intentiile de a adera la NATO. Mai mult, Kievul introduce aceasta prevedere in noua sa strategie de securitate nationala. Un gest de natura sa irite profund Moscova. Discutam pe larg in aceasta seara.

Emisiunea 40 de minute din data de 27 mai