Scurtă exegeză, on air, despre marketingul în turism
invitatul-emisiunii-business-air-traian-badulescu.jpg

Cât de puternic - daca este, brandul de ţară românesc, da, exact, celebra noastră frunză, care este puterea de atracţie a sloganului "explorează gradina carpatină" în ceea ce priveşte turismul de business, de organizare de evenimente corporate, şi, mai ales, cum vom reuşi să ieşim din paradigma unui impas în creativitate şi inovaţie a unei industrii, cea turistică, care aduce doar circa 1 miliard de euro la bugetul de stat al României (cât aduce zona de MICE, oraşului Geneva) iată câteva din întrebările la care invitatul nostru aduce câteva lămuriri.
Într-o zi de Toţi Sfinţi sau Halloween, depinde de unde privim, perspectiva asupra turismului pune în ecuaţie promovarea României, a principalelor noastre oraşe, ca noduri de organizare a unor mari evenimente de business şi corporate.
Bucureştiul s-a aşezat pe harta istoriei recente a organizării de evenimente de mari proporţii, din sectoarele militare, diplomatice şi politice, însă mai este de recuperat decalajul de a aduce MICE din businessului global.
O discuţie aplicată şi relaxată cu un alt iubitor al Bucureştiului, printre altele.
Invitat: Traian Bădulescu, consultant în turism şi MICE.