Actualitatea de marți, 16 septembrie 2014
porosenko.jpg

sumarul emisiunii 40 de minute
Legea care îi obligă pe utilizatorii de cartele prepay să prezinte un act de identitate la achiziționarea sau reîncărcarea acesteia a fost declarată neconstituțională. La fel și prevederea potrivit căreia accesarea rețelelor publice de internet urma să fie făcută doar după ce utilizatorii își prezentau datele personale.
Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor din România destinate populaţiei. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu spune că sunt necesare astfel de măsuri, având în vedere că în ultimii doi ani salariul mediu pe economie a scăzut, în timp ce preţul final la gaze naturale a crescut cu 16%.
Absolvenții de liceu fără diplomă de bacalaureat au deja oferta de școlarizare în cadrul mai multor universități. Între acestea și Universitatea de stat din Oradea. Un interviu cu rectorul instituției de învățământ superior în această seară.
Discutăm în această seară și despre statutul pe plan internațional al unei Scoții independente, dar și al unui Regat Unit fără provincia sa nordică. Cu două zile înaintea referendumului privind independența Scoției, intențiile de vot pentru și împotrivă sunt extrem de apropiate potrivit sondajelor de opinie.