Actualitatea de miercuri, 19 martie 2014

Tensiune în Crimeea, la o zi după anexarea oficială a peninsulei de către Federaţia  Rusă. Militarii ucraineni au părăsit sediul marinei din Sevastopol, după ce acesta a fost ocupat de sute de militanţi proruşi şi reprezentanţi ai forţelor ruse. Şeful marinei ucrainene a fost capturat.

sumarul emisiunii 40 de minute

În contextul acestei crize soluţia pentru garantarea securităţii Republicii Moldova este legată de accelerarea integrării în Uniunea Europeana. A spus-o din nou preşedintele Traian Băsescu în cadrul întâlnirii de astăzi cu omologul său de la Chişinău. Şeful statului avertizează că Moscova nu se va opri aici şi că anexarea Crimeei este doar un episod.

Veneţienii se pot exprima până duminică, într-un sondaj pe internet, dacă vor sau nu să se separe de Italia. Conform sondajelor două treimi din populaţie este în favoarea separării de Roma. Votul nu are caracter obligatoriu şi nu implică efecte juridice.  

Francezii se pregătesc să voteze duminică în primul tur de scrutin al alegerilor locale. Pentru primăria din Montreuil candidează şi românca Liliana Hristache care acum câţiva ani trăia în taberele ilegale de romi de la periferia Parisului.  Acum candidează pentru un post în cadrul municipalităţii, este considerată una dintre « femeile remarcabile » ale oraşului şi a devenit mediator în relaţiile dintre autorităţi şi romi.

 
Emisiune realizată de Anca Năstase