Oui à la Francophonie - business pe meridiane francofone

Contextul ediţiei de astăzi a emisiunii noastre este oferit de forumul de afaceri Franţa-Sud Estul Europei care se va desfăşura la Bucureşti, între 11 şi 12 februarie, sub bagheta organizaţională a Misiunii Economice a Franţei la Bucureşti.

Această uriaşă întreprindere de energii de business, agregată de echipa Ubifrance România, condusă de Philippe Garcia, se află, în fapt, la a doua sa ediţie, prima având loc anul trecut, la Sofia. Cu o angulaţie a radarului investiţional însumând 13 state, întinsă, dpdv geografic, din Slovenia, până în Republica Moldova, şi dpdv al domeniilor acoperite, de la industria auto, la dezvoltarea infrastructurii urbane, agribusiness, comunicaţii şi sănătate.

Bruno Roche revine la Business ON AIR şi ne vorbeşte despre eficacitatea şi bunele practici, demonstrată de parteneriatul public-privat, trecând în revistă şi câteva dintre ingredientele esenţiale ale spiritului antreprenorial.

Despre o delegaţie-surpriza în ecosistemul forumului, dar şi despre însufleţirea facilitării businessul, a la haute-niveau, prezentarea cu titlu incitant a marelui Jacques Seguela, prezent în cadrul forumului, sau atelierele puse la dispoziţie de către organizatori, sunt doar câteva dintre subiecte abordate.

Invitaţi: dl Philippe Garcia, director pentru România al UBIFRANCE şi Bruno Roche, preşedintele CCIFER şi director-general al Apa-Nova Veolia.

Resurse suplimentare la: http://www.ccifer.ro/news/agenda/vue-detail/d/forum-international-de-leurope-du-sud-est/

 
Emisiunea Business on air din 30 ianuarie 2014