Actualitatea de luni, 9 martie 2015

steinmeier.jpg

Ministrul german de externe, in vizita oficiala in Romania

Două săptămâni dupa ce la Berlin cancelarul Merkel îi transmitea președintelui Iohannis că deocamdată nu poate face promisiuni în dosarul Schengen, ministrul german de externe aflat în vizită la București spune că trebuie găsită o soluție care să permită progrese în aderarea  României la spațiul de liberă circulație.  Ce alte declarații a mai făcut șeful diplomației germane vă spunem în această seară.

sumarul emisiunii 40 de minute

Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990. Cercetările sunt reluate astfel după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale. Unele victime au fost despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară. Care sunt implicațiile deciziei Înaltei Curți discutăm în 40 de minute.

O armată europeană condusă de Bruxelles! Subiectul este readus în discuție de însuși președintele Comisiei Europene, în contextul relațiilor tot mai tensionate cu Moscova. O propunere care nu e pe placul Marii Britanii dar față de care Germania își manifestă deschiderea.  Ce șanse are inițiativa, ne lămurim în această seară.

Uniunea Europeană şi Grecia negociază al treilea program de salvare. Atena ar putea primi fonduri suplimentare încă din această lună, dacă începe imediat adoptarea reformelor. Grecia lansează deja un avertisment Berlinului și atrage atenția că va trimite refugiaţi în Germania, dacă Berlinul nu va susţine guvernul elen.

O  primă doamnă cu un program public și un birou la Palatul Cotroceni, așa cum se întâmplă la Casa Albă. Este propunerea unui deputat liberal. Care ar fi în aceste condiții atribuțiile soției președintelui vă spunem în această seară.

Emisiune realizată de Anca Năstase