Actualitatea de luni, 23 februarie 2015

elena.jpg

Elena Udrea poate fi arestată în dosarul Gala Bute

Noua cerere de arestare preventivă în cazul Udrea, in cazull Gala Bute a fost aprobată cu 170 voturi "pentru", 118 "împotrivă".

sumarul emisiunii 40 de minute

Guvernul elen prezintă la Bruxelles propuneri concrete privind implementarea de reforme care să justifice extinderea împrumutului de asistență financiară, care expiră la finele acestei luni. Ideile vor fi  examinate de creditorii internaționali şi de membrii Eurogroup.  

Prezentarea documentarului de pe postul britanic Channel 4 îl determină și pe ministrul de externe să reacționeze. Bogdan Aurescu i-a scris omologului britanic, Philip Hammond, exprimându-şi regretul față de modul "distorsionat şi părtinitor" în care a fost prezentată comunitatea românească din Marea Britanie.

La Chișinău sunt proteste după învestirea noului Guvern, condus de Chiril Gaburici. Zeci de oameni au ieșit în centrul orașului, revoltați de deprecierea puternică a leului moldovenesc în raport cu euro si dolarul, dar și nemultumiti de faptul că R. Moldova este condusă de o coaliție minoritară, susținută de comunisti.

Iar Statele Unite ar putea înăspri Programul Visa Waiver din cauza riscurilor teroriste din Europa. Potrivit celor mai recente estimari, aproximativ 5.000 de cetăţeni europeni au plecat să se alăture grupării Statul Islamic în Irak şi Siria.

Emisiune realizată de Anca Năstase