Crescătorii de porci, pierderi de zeci de milioane de euro

Ediția de astăzi a emisiunii Rural revine la un subiect abordat acum câteva săptămâni – situația fermelor de creștere și îngrășare a porcilor. Un domeniu în care, la prima vedere, nu ar trebui să existe prea multe probleme, numai că acestea încep chiar de la primii pași – lipsa maternităților, așa că purceii sunt aduși de peste graniță.

Problemele din acest sectore sunt demonstrate chiar de către autorități, odată cu publicarea datelor de la Institutul Național de Statistică. Astfel, reprezentanții institutului anunță că efectivele de porcine din România au scăzut, după cum arată datele Anchetei Structurale în Agricultură 2013 – 2014. Potrivit cifrelor oficiale, efectivul de suine este de 4,235 milioane capete, faţă de 5,345 milioane capete în 2010.

Din acest punct de vedere, România se poziționează pe locul 9 în Uniunea Europeană, după Germania, Spania, Franţa, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia.

Situația este agravată și de evoluțiile politice în plan european, embargoul Rusiei asupra produselor alimentare din Uniunea Europeană aducând noi pierderi fermierilor români. În primul rând prin închiderea unei piețe importante, dar mai ales prin importurile masive de carne de porc în România din statele comunitare. Astfel, crescătorii de porci au fost nevoiţi să scadă preţurile cu peste 25%, pierzând zeci de milioane de euro, după ce pe piaţa românească a intrat carne la preţuri mici practicate de producători europeni care au pierdut contractele cu piaţa rusă.

Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, spune că cele mai mari cantităţi de carne provin de la firme din Olanda şi Polonia. El a afirmat că din acest motiv, producătorii de carne de porc au acumulat pierderi ”uriaşe”. ”Perspectiva este ca producătorii să ajungă la pierderi de peste 100 de milioane de euro în şase luni”, a mai spus Jurconi.

În ultimele luni, producărorii români au ajuns să vândă carcasa de porc cu 6 - 6,2 lei kilogramul, după ce în august anul trecut preţul unui kilogram era de 7,5 - 8 lei.

De cealaltă parte, carnea din import ajunge pe piaţa românească la preţuri mult mai mici, de 5,2 - 5,4 lei kilogramul de carcasă. Efectele ar putea fi, pe termen scurt, o lipsă de venituri pentru producători, iar pe termen lung aceştia vor începe să taie din scroafe pentru a reduce efectivele de animale. În acest fel, multe ferme vor ajunge să aibă probleme, susțin fermierii.

Pe acest fond, în județul Hunedoara, la Turdaș, Mihai Suciu are o fermă de îngrășare a porcilor, cu 2.000 de capete. Planurile sale pe termen mediu înseamnă încă o fermă, cu 4.000 de porci, dar și o maternitate, astfel încât să nu mai cumpere purcei din Germania sau Olanda. Deocamdată sunt doar planuri, pentru că situația nu prea îi permite să se dezvolte, chiar dacă, în afacere, jumătate din costuri sunt suportate de Uniunea Europeană.

 
Ascultă emisiunea Rural din 02 februarie 2015