Sancţiuni mai dure pentru statele cu probleme economice?

Membrii comisiei pentru afaceri economice şi monetare au căzut de acord asupra solicitării unui regim mai dur decât cel propus iniţial de Comisia Europeană pentru statele membre care au tendinţa de a se îndatora excesiv.

Potrivit eurodeputatilor, Comisia Europeană ar trebui să aibă un rol mai important în supravegherea şi luarea deciziilor cu privire la deficitul excesiv, astfel încât statele membre să aibă mai puţin spaţiu de manevră.

În plus, statele care sunt descoperite că îşi modifică rapoartele contabile (declarând statistici false în legătură cu datoriile) ar trebui amendate cu 0,5% din PIB. Mai mult, sancţiunile pentru lipsa de răspuns la dezechilibrul macroeconomic (0,1% PIB) ar trebui aplicate mai devreme, la prima nerespectare a recomandării primite din partea UE. Dacă în continuare nu se ia nici o măsură pentru a remedia situaţia, ar trebui aplicată o amendă de 0,3% din PIB. Acestea sunt doar o parte din măsurile de guvernanţă economică care vor intra în dezbaterea Parlamentului European în luna iunie a acestui an.

Invitaţi: Aurelian Dochia, consultant financiar, Doru Franţescu, directorul Institutului pentru democraţie participativă - Qvorum.

Responsabilitatea acestui document le revine autorilor. PE nu este răspunzător pentru modul în care poate fi utilizată informaţia cuprinsă în document.

 

 

Urmăreşte înregistrarea video a întregii emisiuni.

 
Emisiunea Profit sau pierdere din 27 aprilie 2011