
Emisiunile RFI RO
Actualitatea de miercuri, 6 aprilie 2022
instant_incident_amb_rusiei_04_inquam_photos_octav_ganea.jpg

sumarul emisiunii 40 de minute
Mariupol, cel mai bombardat oraș din Ucraina, a devenit „noul Auschwitz”. Este declaratia primarului locaitatii care acuză Rusia că foloseste crematorii mobile în oraș pentru a distruge dovezile privind uciderea civililor și vorbește despre mii de victime. El a spus că estimările prudente de acum o săptămână sugerau că 5.000 de persoane au fost ucise în orașul portuar din sudul țării, dar că, având în vedere dimensiunea comunității și nivelul de distrugere, ar putea fi vorba de „zeci de mii" de morti.
Bugetul pentru programul de investitii Anghel Saligny a fost suplimentat cu 15 miliarde de lei, pentru retele de apa, gaze si alte proiecte locale. Guvernul justifica având în vedere numărul de solicitări şi proiecte depuse de potenţialii beneficiari. Proiectul care are ca obiectiv modernizarea comunităților locale a fost contestat pentru ca ii lipseste transparenta. Nu stim care sunt criteriile de acordare a fondurilor si nici cat de eficiente au fost proiectele dezvoltate pana acum in acest proiect, aminteste Septimius Pirvu, specialist expert în bună guvernare la ExpertForum.
Lucrul de acasă practicat in cei doi ani de pandemie a schimbat regulile pe piața muncii. Acum, in anumite domenii, programul se negociază între angajator și salariatul care nu vrea să revina la birou. Dar munca de acasa nu inseamna doar beneficii, pune si anumite probleme, pentru ca de exemplu, programul flexibil poate presupune mai multe ore de munca. Un interviu cu cu sociologul Mirel Bănică