Neglijarea copiilor, principala formă de abuz a părinților

Despre probleme cu care se confruntă copiii pe fondul pandemiei discutăm astăzi la #TânărînEuropa cu Daniela Sâmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii din Republica Moldova. A crescut numărul abuzurilor față de copii, dar din păcate multe cazuri rămân nedepistate din moment ce copiii nu au mai mers la școală și rămân captivi diferitelor forme de abuz.

80% din totalul cazurilor de violență împotriva copilului sunt cele de neglijare

Neglijarea copiilor reprezintă principala formă de violență îndreptată asupra copilului - 80 la sută dintre cazuri, mai exact. De multe ori adulții nici nu realizează  că aceasta este o formă de abuz, explică la RFI România psihologul Daniela Sâmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii din Republica Moldova.
 
Pandemia a crescut și numărul cazurilor de violență fizică asupra copiilor, după cum o arată realitatea de pe teren. Școala online a făcut însă ca aceste cazuri să rămână neraportate, explică psihologul Daniela Sâmboteanu.
 
Daniela Sâmboteanu: În Republica Moldova aceștia sunt afectați de sărăcie în proporție destul de mare. Avem peste 20% dintre copii care cresc în sărăcie. Iar pandemia și-a spus cuvântul asupra familiilor sărace, asupra copiilor săraci. Le-a îngrădit inclusiv accesul la educație. Copiii au rămas acasă. Au trecut pe modul de a studia online. O bună parte din copii au rămas izolați de școală. Nu au avut acces la internet. Nu au avut acces la computere sau tablete. Acest lucru evident că le-a influențat viața în mod negativ. Nu mai vorbim despre faptul că în mod direct au fost afectați de faptul că părinții nu au mai avut nici măcar posibilitatea de a munci cu ziua și foarte multe familii au rămas fără resurse financiare. Per ansamblu, cred că a fost o situație destul de urâtă. Dacă e să vorbim despre violență, se întâmplă lucruri paradoxale. Din punct de vedere statistic s-a micșorat numărul de cazuri de violență în familie sau abuzuri împotriva copiilor. Totodată, din ceea ce am văzut noi în teren lucrând zi de zi în timpul pandemiei, violența în familie a escaladat.
 
Reporter: Asta înseamnă că nu au fost raportate aceste violențe.
DS: Cazurile nu au fost raportate. Acei copii din medii sărace nu au mai avut acces la profesor, la comunitate, unde există o probabilitate mult mai mare ca acel caz suspectat de abuz să fie identificat. Chiar dacă avem pe de o parte o escaladare a fenomenului de violență, totodată avem o micșorare a înregistrării acestor cazuri în sistem.
 
Rep: Este foarte îngrijorător pentru că fenomenul crește. Acești copii evadau din mediul toxic în care se întâmplau să trăiască atunci când mergeau la școală. Au fost mai afectați cei din mediul rural sau cei din orașe, de exemplu din Chișinău?
 
DS: Probabil că au fost afectați toți copiii, dar mai mult cei din mediul rural. În mediul rural se regăsesc mai mulți copii din familii sărace. În mediul rural copiii au avut de suferit mai mult în urma pandemiei.
 
Rep: Vorbim de violențe fizice, abuzuri fizice, dar mai sunt și acelea psihologice. Cât de serios este tratată problema? Mă gândesc că în România, de exemplu, în mediul rural nu prea se crede, nu prea se dă importanță acestei chestiuni. Cum se prezintă lucrurile la dumneavoastră?
 
DS: Cred că și aici avem lucruri similare. Nu doar în mediul rural, ci și în mediul urban abuzul psihologic nu este sesizat atât de ușor, nici de populație, nici de profesioniști ca o încălcare a drepturilor copiilor. În multe familii acest comportament abuziv în plan psihologic este perceput ca o normalitate, ca o modalitate de disciplinare a copilului. O agresare verbală a copilului, o umilire în public sau tete-a-tete este o practică obișnuită pentru foarte mulți părinți. Nu este percepută ca și abuz. Dacă privim tipurile de abuz identificate de profesioniști, mai degrabă regăsim neglijarea. O proporție de aproximativ 80% din toate cazurile de violență împotriva copilului sunt cele de neglijare a copilului. De asemenea, avem înregistrate cazurile de abuz fizic și de abuz sexual asupra copiilor, mai puțin cele de abuz psihologic.
 
Rep: Ce înseamnă neglijare? Înseamnă că uiți că ai copil?
 
DS: Neglijarea nu este percepută ca formă a violenței. Dar ea se regăsește în formele violenței. Prin omisiunea anumitor obligații pe care le are adultul care se află într-o relație de responsabilitate față de copil, prin neacoperirea nevoilor de bază ale copilului se dăunează copilului. Adultul poate să fie părintele, îngrijitorul sau un serviciu de protecție a copilului. Iar printre nevoile de bază ale copilului nu se regăsesc cele de alimentare, de îmbrăcăminte, dar inclusiv și nevoile emoționale. Aceste omisiuni dăunează copilului. Copilul poate avea sechele pe termen lung din cauza neglijării. Până în anii 2012  -2014, poate chiar și mai încoace, am avut o problemă în Republica Moldova când nu se făcea o distincție foarte clară între sărăcie și neglijare. Deseori familiile care își neglijează copiii spuneau că nu le oferă hrană sua nu le oferă adăpost sau educație din cauză că nu au bani. Cred că am reușit să depășim acest lucru. Avem astăzi autoritățile tutelare care se străduiesc să facă o diferențiere între acele familii sărace în care nu există neglijare, nu există abuz și familiile în care există neglijare. Și da, în mare parte sunt familii cu insuficiențe materiale.

Invitata Andreei Orosz la Tânăr în Europa este psihologul Daniela Sâmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii din Republica Moldova.

Toate edițiile emisiunii Tânăr în Europa: https://www.rfi.ro/tag/tanar-europa