Actualitatea de luni, 12 iulie 2021

Pentru prima data un partid de centru-dreapta va guverna în Republica Moldova. Partidului Acțiune și Solidaritate - PAS -câștigă detașat și obține majoritatea în Parlament.

sumarul emisiunii 40 de minute 

Electoratul a decis ca formațiunea Maiei Sandu să guverneze singură. Este formațiunea capabilă?  Și ce ar trebui să facă imediat? l-am întrebat peVadim Pistrinciuc, fost deputat moldovean, in prezent directorul Institutului Pentru Intiative Strategice. Tot el ne va explica și de ce AUR nu a reușit să prindă peste Prut…

Banca Națională a făcut publice rezultatele așa numitelor teste de stres aplicate sistemului bancar din România și avertizează : după ce a doua perioadă de grație acordată clienților, persoane fizice și firme, va expira, vor crește creditele neperformante…Cu alte cuvinte, mulți români și multe firme nu își vor reveni după ce expiră amânarea de la plata ratelor, ceea ce ar putea duce la o creștere a creditelor nerabursate până la 9 procente spre final de an. Dezvoltăm subiectul împreună cu analistul Aurelian Dochia.

La Cannes astăzi este ziua cu densitatea cea mai mare de staruri pe covorul roșu. Două filme românești, un scurt și un lung metraj, sunt în competiție anul acesta.

La scurtmetraje a fost selecţionată Andreea Cristina Borţun cu pelicula „When night meets dawn”. In interviul pe care l-a acordat colegului nostru Vasile Damian, realizatoarea evocă mai întâi importanţa pe care o are pentru ea prezenţa la Festivalul de la Cannes.

Toate edițiile emisiunii 40 de minute: https://www.rfi.ro/tag/40-de-minute

 
40 de minute din 12 iulie 2021