Zebra | 30 de ani de Alianță Franceză la Brașov

Despre francofonia din Transilvania de Sud am vorbit cu Ion Ciolacu, consul onorific al Franței la Brașov.

Săptămana trecuta, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, Aula Universității Transilvania din Brașov a găzduit un eveniment care a marcat cei 30 de ani de existenta ai Alianței Franceze la Brașov, in prezenta Ambasadoarei Franței în România, doamna Laurence Auer,  Ministrului Educației și Cercetării, Sorin Câmpeanu, rectorului Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan și a președintelui Alianței franceze, Ion Ciolacu, consul onorific al Franței la Brașov. 

În cadrul conferinţei "Francofonia la Braşov - un paşaport pentru viitor", eveniment organizat de Agenţia Consulară a Franţei la Braşov şi Alianţa Franceză, s-a vorbit despre francofonia instituţională, evoluţia limbii franceze în România şi 30 de ani de Alianţă Franceză la Braşov. Au fost organizate trei mese rotunde cu subiectele "Francofonie şi educaţie - Liceele bilingve", "Francofonie şi formare profesională" şi "Francofonie şi economie" și a fost semnat protocolul de colaborare între Institutul Francez, Alianţa Franceză, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov şi colegiile bilingve braşovene "Unirea", "Andrei Şaguna" şi "Dr. Ioan Meşotă".

Cu prilejul vizitei la Braşov, ambasadoarea Laurence Auer i-a înmânat consulului onorific Ion Ciolacu un nou mandat.

 

Toate editiile emisiunii Zebra le puteti gasi la http://www.rfi.ro/tag/zebra.