Vederi din Prelungirea Ghencea pentru cei care au uitat de ea

prelungire0.jpg

Inițiativa Prelungirea Ghencea
Strada Prelungirea Ghencea din Bucuresti.
Sursa imaginii: 
Inițiativa Prelungirea Ghencea

Inițiativa aparține locuitorii din Prelungirea Ghencea strânși într-o asociație, bucureșteni care speră într-o schimbare încă din 2006, de când datează aprobarea supralărgirii acestei artere de Consiliul General al Municipiului București. Prin distribuția de.. vederi, online, cetățenii din zonă speră: "Poate împreună, într-un număr mai mare, reușim să urgentăm reparațiile atât de necesare și mai ales continuarea proiectului de lărgire într-un ritm cât mai susținut." 

Într-un comunicat de presa lansat săptămâna aceasta de Inițiativa Prelungirea Ghencea, locuitorii din zonă spera că viitorul buget de investiții al Primăriei Capitalei să includă fonduri pentru continuarea lucrărilor demarate anul trecut de companiile municipale. "După multa reclamă și avânt politic, cu ocazia alegerilor locale ce urmau în 2020, proiectul lărgirii Străzii Prelungirea Ghencea a fost demarat cu mult sârg în 2019 de fostul primar Gabriela Firea. Aceeazi zonă a fost vehicul de propagandă electorală și pentru actualul primar aflat în funcție, care la acel moment s-a declarat indignat de situația din teren. Avântul lucrărilor a durat exact până în ziua alegerilor locale din septembrie, când o dată cu pierderea alegerilor de către primarul care începuse lucrările, interesul pentru finalizarea proiectului a scăzut și el... ducând în cele din urmă la sistarea oficială a lucrărilor în data de 18.12.2020. (...) Încă de la învestirea în funcție a noului primar general al capitalei, asociația noastră a solicitat o audiență publică pentru discutarea situației din teren, îngrijorătoare. La această cerere am primit un prim răspuns prin care eram informați că -suntem în evidența lor pentru programare-... și cam atât. 
La finalul anului trecut, Primăria Capitalei, cu un buget de peste 1 miliard de euro, mai avea doar trei proiecte de infrastructură rutieră în lucru, unul dintre ele fiind lărgirea străzii Prelungirea Ghencea și se afla în imposibilitatea de a continua vreunul dintre acestea. Între timp însă, pe lângă sistarea lucrărilor de supralărgire, situația carosabilului degradat a devenit periculoasă. Numeroase gropi au apărut și au deteriorat strada, circulația este mult îngreunată iar mai mulți vecini au suferit pagube, deteriorandu-și mașinile. Cu ajutorul vecinilor am inventariat nu mai puțin de 14 gropi pe o distanta de 2 km și 6 treceri de pietoni nesemnalizate corespunzător cu marcaje pe carosabil. Situația este la fel de gravă pe toată lungimea str. Prelungirea Ghencea până la Centură, spre Domnești. Situația a fost semnalată public către Primăria Municipiului București."

Situația dificilă de pe acest drum public a fost semnalată și Poliției Române, asociația solicitând sancționarea, după caz, a administratorului drumului public pentru neglijență și punerea în pericol a participanților la trafic. "Starea proastă a străzii Prelungirea Ghencea înseamnă și asfalt denivelat pe carosabil, trotuare pline de noroi și pietriș, stâlpi cu indicatoare care stau să cadă. Pe scurt, pericol de accidente pentru pietoni, bicicliști, șoferi, transport public! În tot acest timp, locuitorii zonei contribuie cu taxe și impozite însă li se refuză o comunicare transparentă. Această zonă pare blocată în anii '90, deși e parte din capitala țării. Prelungirea Ghencea este proiectul fără sfârșit și un calvar pentru cei care o tranzitează, ocazional sau recurent. Solicităm astfel inițierea de urgență a discuțiilor privind situația din zona Prelungirea Ghencea și avansarea de soluții rapide pentru repararea carosabilului dar și reluarea lucrărilor sistate ale proiectului de lărgire."

Lucrările de lărgire a străzii Prelungirea Ghencea au început în septembrie 2019, acestea aveau ca termen 24 de luni, respectiv septembrie 2021. Primăria Municipiului București a încheiat cu Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. contractul de execuție nr. 767/03.09.2019.

Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea militează încă din 2013 ca grup informal de inițiativă civică pentru locuitorii din zonă. Obiectivele principale ale asociației sunt: obținerea unui mediu urban de calitate, cu infrastructură de transport și utilități, cu parc, școală și grădiniță; respectarea legii în domeniul construcțiilor; transparență decizională și participare publică la deciziile autorităților.