Zebra | Stagiunea Digitala de Teatru Politic

Pana pe 15 noiembrie puteti vedea cele 5 spectacole ale Stagiunii digitale de teatru politic. L-am invitat pe regizorul David Schwartz sa ne dea detalii. 

Stagiunea de Teatru Politic s-a desfășurat anual în București, începând din 2013, sub diverse formate și în diferite spații (Platforma, Teatrul LUNI de la Green Hours, Centrul Replika, MACAZ Teatru Coop). În contextul actual, al restricțiilor cauzate de pandemie, colectivul stagiunii propune un format digital, de teatru filmat, în tradiția teatrului TV, în care versiunea înregistrată încearcă să redea cât mai precis construcția și specificul spectacolului de teatru.

Vor fi difuzate cinci spectacole, două în premieră, realizate pe parcursul anului 2020 (Matern și Capete înfierbântate 2020), și trei spectacole din repertoriul preexistent al stagiunii, prezentate pentru prima dată în format digital (subPământ, 2012; ’90, 2017; Lucrător Universal, 2019).

 

Matern (premiera online 25 octombrie) explorează  transformările emoționale și corporale prin care trec femeile când devin mame, și provocările pe care le întâmpină in contextul social local.

 

Capete înfierbântate 2020 (premiera online 29 octombrie) analizează sistemul medical din România, demantelarea serviciilor publice și consecințele aplicării logicii profitului în sănătate, în contextul crizei sanitare provocate de pandemie.

 

subPământ (6 noiembrie) documentează existența cotidiană, munca și situația economică a comunităților minerești din Valea Jiului, afectate decisiv de schimbările politice și sociale de după 1989.

’90 (7 noiembrie) reevaluează perioada post-socialistă, pornind de la amintirile personale ale echipei spectacolului. Prin rememorarea și teatralizarea istoriilor de familie, urmărim consecințele reconfigurării radicale a societății românești în perioada „tranziției”.

 

Lucrător Universal (8 noiembrie) vorbește despre problemele, presiunile și provocările cu care se confruntă angajații și sindicatele din comerț, domeniul cu cel mai mare număr de lucrători din țară.

Toate spectacolele vor fi disponibile online gratuit timp de 12 de ore după ora anunțată în program, pe canalul Youtube Teatru Politic.

 

Spectacolele au fost filmate la Centrul de Teatru Educațional Replika, partener principal al demersului, și sunt difuzate în cadrul unor proiecte ale asociațiilor O2G și ADO, cofinanțate de Administrația Fondului Cultural Național.

 

 

Toate editiile emisiunii Zebra le puteti gasi la http://www.rfi.ro/tag/zebra.