Opt tineri pianiști, dintre cei 13 de concurenți care au participat în a doua etapă a Secțiunii de Pian din cadrul Concursului Internațional George Enescu, au obținut majoritatea voturilor membrilor juriului, calificându-se în Semifinală: Jack Campbell (Marea Britanie), Salih Can Gevrek (Turcia), Nikolai Kuznetsov (Rusia), Hoyel Lee (Coreea de Sud), Adela Liculescu (România), Yeon-Min Park (Coreea de Sud), Chun Lam U (Hong Kong) și Marcin Wieczorek (Polonia). Etapa a II-a a Concursului Internațional George Enescu 2020, Secțiunea Pian, s-a desfășurat online în perioada 17-19 septembrie iar rezultatele au fost anunțate de către presedinta juriului, pianista Cristina Ortiz.