Sibiul are de astăzi o platformă independentă de măsurare a aerului

aerliber-.jpg

Sibiu
Sibiu
Image source: 
aerliber.ro

Sibienii pot consulta online valorile măsurate în timp real ce prezintă calitatea aerului, măsurători realizate prin intermediul a şapte senzori amplasaţi în puncte esenţiale ale oraşului. Datele furnizate de senzori vor fi preluate de platforma http://www.aerliber.ro în timp real. Pentru a saluta inițiativa lansată astăzi, Valentin Panduru a vorbit cu unul dintre inițiatorii Aer Liber, Tiberiu Mitrea.

"Era necesară apariția pentru că, în Sibiu, Ministerul Mediului are doar două stații de măsurare a calității aerului, iar acestea sunt la periferie, iar noi în oraș nu putem avea o strategie antipoluare dacă nu avem date concrete și reale. De aici a pornit totul, cu Radu Crețu și Vlad Fişcălie, de a crea o rețea independenta de măsurare a calității aerului. În prima faza am făcut cunoscută intenția noastră prietenilor, după care s-au alăturat colegii Mihai Ciucudean și Vlad Ilie care au dezvoltat site-ul, ei ne-au ajutat foarte mult pe partea de IT. Senzorii i-am cumpărat prin donații, tot așa prin prieteni pe Facebook am făcut o minicampanie de strângere de fonduri pentru acest proiect. Oamenii au fost foarte pozitivi când au auzit că am lansat această platformă și eu cred că merită sibienii să le facem cunoscută calitatea aerului."

Acesta este numai începutul. Aer Liber își propune că după 6 luni de măsurători, să poată realiza o adevărată strategie antipoluare pentru Sibiu. Însă până atunci, sibienii pot consulta de astăzi platforma care măsoară calitatea aerului prin intermediul a şapte senzori amplasaţi în puncte esenţiale ale oraşului. Platforma îşi propune pentru 2021 să ajungă la cel puţin 30 de senzori integraţi.

"Senzorii utilizaţi în cadrul aerliber.ro se numesc uRADMonitor Smoggie, au un design compact şi capabilitatea de a transmite date, în timp real, la distanţe mari de până la 8 km în mediul urban. Staţiile sunt produse de compania timişoreană Magnasci şi sunt instalate în peste 1500 locaţii în întreaga lume. Datele înregistrate pot fi vizualizate sub forma de medii orare şi zilnice. Misiunea Aerliber este de a oferi soluţii sustenabile care sunt consistente cu interese de lungă durată pentru şi despre mediu. Vom reuşi doar cu ajutorul cetăţenilor, dar şi a companiilor a căror misiune este similară, împreună încurajând cercetarea, tehnologiile inovative şi abordări sigure pentru mediu", mai precizează iniţiatorii demersului Aer Liber din Sibiu.

Interviul în întregime cu Tiberiu Mitrea, poate fi ascultat mai jos.

Valentin Panduru in dialog cu Tiberiu Mitrea