România ia cu greu notă de trecere la școala online

catalog_note.jpg

Școala online pare încă o materie la care România reușește cu greu să ia notă de trecere.

Datorită restricțiilor impuse de pandemie, 3 milioane de copii ar fi trebuit să treacă brusc de la învăţământul clasic la şcoală online. Dintre ei peste un milion de elevi români n-au participat serios la lecţiile online, unii pentru că nu au avut calculator sau tabletă şi nici conexiune la internet, alţii pentru că au absentat susține UNICEF. Organizația atrage atenţia că efectele se vor vedea în septembrie, când aceşti copii vor fi avut deja o jumătate de an fără contact susţinut cu şcoala. 

Pandemia de coronavirus le-a făcut cunoștință forțat elevilor și profesorilor din România cu școala on-line. Atât de avansată în alte state europene, digitalizarea educației a fost un ”hei-rup” la care școala românească face față cu stângăcie, din moment ce, deși suntem una dintre țările europene cu cea mai mare viteză de internet, o treime dintre elevi nu au și nu au avut acces de trei luni la cursurile online.

Școala online vs revenirea la cursuri în UE

Școala on-line este deja obicei în multe state europene și o noutate la care încercăm să ne adaptăm în România anului 2020.

Din cele 22 de ţări în care şcolile şi-au reluat cursurile în etape, în ultima lună, 17 au permis întoarcerea copiilor doar în grădiniţe, şcoli primare şi anii finali ai ciclului gimnazial, într-o încercare de ridicare a restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Reînceperea şcolilor în 22 de ţări europene nu a dus la vreo creştere semnificativă a infecţiilor de coronavirus în rândul copiilor, părinţilor sau personalului, se menționa în urmă cu o lună la o videoconferinţă a miniştrilor Educaţiei din blocul comunitar.

Prima țară europeană care a redeschis școlile a fost Danemarca, pe 15 aprilie. Copiii au fost nevoiți să stea la coadă, păstrând distanța socială pentru a putea intra în clădire, iar în majoritatea claselor, băncile au fost aranjate în așa fel încât copiii să poată fi la o distanță sigură unii de ceilalți.

La școală, copiii au fost informați că trebuie să se spele pe mâini, la fiecare două ore, cel puțin un minut, să studieze și să se joace doar într-un grup prestabilit, și să păstreze o distanță de 2 metri față de ceilalți copii. Printre celelalte 22 de state europene care au deschis școlile se numără Franța, Germania și Olanda.

Propunere Ministerul Educației: Distanțare socială în containere din toamnă

Aflată încă în stare de alertă, România a decis să mai așteapte până în toamnă. Ministrul Educației ia în considerare mai multe scenarii după ce s-a convins că respectarea distanței sociale de 2 metri va fi greu de îndeplinit de când vor fi reluate cursurile școlare din cauza claselor suprapopulate și a infrastructurii învechite.

Printre soluțiile menționate de ministrul Educației se numără venirea prin rotație a elevilor la școală, dar și idei aplicate în alte state precum instalarea de containere sau corturi în curtea școlii pentru desfășurarea orelor de curs.

În urmă cu 3 luni, 3 milioane de copii ar fi trebuit să treacă brusc de la învăţământul clasic la şcoală online. Peste un milion de elevi români n-au participat serios la lecţiile online, unii pentru că nu au avut calculator sau tabletă şi nici conexiune la internet, alţii pentru că au absentat. Estimarea vine de la UNICEF care atrage atenţia că efectele se vor vedea în septembrie, când aceşti copii vor fi avut deja o jumătate de an fără contact susţinut cu şcoală.

Avertisment OvidiuRO: Lipsa interacțiunii cu colegii și profesorii poate crește rata de abandon

Maria Gheorghiu, cofondator al Asociaţiei OvidiuRo se teme că după atât de mult timp rata abandonului școlar e posibil să crească. Mai mult, ea susține că e nevoie de ore de pregătire emoțională și de activități outdoor organizate de profesori în timpul vacanței de vară pentru copiii care se vor întoarce la școală din toamnă.

Începând cu acest an durata şcolii obligatorii a crescut la 14 ani începând cu grupa mare de la grădiniță și ajungând până la clasa a XII-a.

Psiholog Mihai Copăceanu: BAC-ul și Evaluarea Națională sunt mult mai stresante decât în alți ani

Specialistul explică faptul că din cauza cursurilor online la care peste 32% dintre elevi nu au avut deloc acces iar unii au avut acces doar parțial, tinerii nu se simt pregătiți suficient. Mihai Copăceanu este de părere că părinții și profesori ar trebui să îi susțină pe tineri și să nu mai pună presiune pe ei.

Impresii despre Școala online: Uneori pare că vorbești singur

Nici pentru profesori predarea online nu a fost cea mai confortabilă variantă. Uneori pare că vorbești singur recunoaște Cristi Rapcencu, lector universitar doctor la ASE.

Școala online pare încă o materie la care România reușește cu greu să ia notă de trecere. Pentru cele 250 de mii de tablete promise de guvern copiilor săraci abia luna aceasta, după 3 luni de cursuri online a început procedura de achiziţie.

 

Toate edițiile emisiunii Tânăr în Europa: https://www.rfi.ro/tag/tanar-europa

 

Școala online pare încă o materie la care România reușește cu greu să ia notă de trecere