Actualitatea de miercuri, 29 ianuarie 2020

pensii_speciale_eliminate_camera_deputati.jpg

Deputații au desființat pensiile speciale (Sursa foto: Facebook/Camera Deputaților)
Deputații au desființat pensiile speciale (Sursa foto: Facebook/Camera Deputaților)

Decizia Parlamentului de eliminare a pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor este una "stupefiantă", fiind luată "cu ignorarea flagrantă, chiar premeditată", a deciziei anterioare a Curţii Constituţionale. Este un fragment din scrisoarea catre concetateni si colegii magistrati, a președintei instanței supreme. Pensiile speciale au fost eliminate marti prin votul decizional al Camerei Deputatilor.

sumarul emisiunii 40 de minute 

Ministerul Sanatatii aduce lamuriri in privinta intentiei guvernului de a liberaliza, printr-o ordonanță, programele naționale de sănătate. Decizia, care ar presupune ca inclusiv spitalele și clinicile private să primească bani de la buget pentru anumite programe naționale de sănătate. a stârnit deja critici masive.

Nimic nu se schimbă pentru români după plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cel puțin până la sfârșitul acestui an. Urmează însă negocieri pentru ceea ce se va întâmpla după 31 decembrie. Un interviu in aceasta seara cu ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache. 

Planul de pace al presedintelui Trump in Orientul Mijlociu starneste doar furie in randul palestinienilor. Acordul prevede suveranitatea Israelului asupra întregului Ierusalim, care va fi recunoscut drept capitala ţării, anexarea Văii Iordanului şi a coloniilor israeliene din Cisiordania. „România a luat notă de planul american şi îl analizează”, transmite ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

 

Toate edițiile emisiunii 40 de minutehttps://www.rfi.ro/tag/40-de-minute

Emisiunea 40 de minute din data de 29 ianuarie 2020