Producție slabă de miere, în acest an, din cauza vremii

miere.jpg

Image source: 
pixabay.com

Producția de miere din acest an stă sub semnul întrebării. Și asta pentru că vremea și-a făcut de cap în această primăvară. Seceta, grindina, ploile torențiale sau vântul puternic, fenomene înregistrate în perioada martie - mai, au lăsat fără mâncare familiile de albine. Mulți apicultori nu au făcut nici măcar un kilogram de miere. Nu doar România este afectată. La nivelul Uniunii Europene, productia de miere este compromisă din cauza caniculei.

Invitatul emisiunii ”Rural” din 15 iulie a fost Constantin Dobrescu, apicultor și  vicepreședinte al Federației Asociațiilor Apicole din România- ROMAPIS. Potrivit acestuia, dacă în 2018, România a fost cel mai mare producător de miere de albine din Europa, cu peste 30 de tone, anul 2019 este un an slab.

Dacă vom avea o producție slabă, asta înseamnă că vom găsi pe rafturile magazinelor miere mai scumpă? “Nu cred că este posibil acest lucru. Și aici este o discuție foarte importantă pentru noi, pentru apicultori, pentru că ne confruntăm cu o situație, nu numai în România, dar și în întreaga lume... aceea a prețului scăzut de achiziție. Pe fond, la ora actuală, piața mondială a mierii este afectată de prezența a foarte multor falsuri, provenite în special din Asia și care sunt greu detectabile. Un fals vândut sub numele de miere, evident, că apare pe piață la un preț redus. Presiunea pe care o creează aceste falsuri asupra pieței mierii face ca, la un  moment dat, apicultorii să nu mai poată să-și acopere costurile de producție din vânzarea mierii autentice. E un lucru care se întâmplă în toată lumea”, explică Constantin Dobrescu, vicepreședinte ROMAPIS. 

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa şi deţine peste 1,4 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia cu un efectiv de 900.000 de familii de albine. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia.

 

Toate edițiile emisiunii Rural: https://rural.rfi.ro/emisiuni

Ascultă aici emisiunea "Rural" din 15 iulie 2019