Mircea Cărtărescu la RFI: ”Melancolia” este unul din acele cuvinte care nu se tocesc niciodată

cartarescu1.png

Image source: 
RFI România

Mircea Cărtărescu vorbește la RFI despre ultimul său volum, ”Melancolia”, apărut la Editura Humanitas, și care va fi lansat pe 1 iunie a.c. la târgul de carte Bookfest:

 

 

”Eu nu îmi planific cărțile, cărțile mele vin pur și simplu... nu știu când vin, de unde, în ce fel vin, dar uneori simt că aceste cărți deja există undeva și mă strigă pe mine ca să le scot la lumină. Așa a fost și cu ”Melancolia”: nu a fost o carte scrisă de mine, concepută după un plan, ea fost mai degrabă secretată de mine, fără să știu foarte bine ce vreau să fac, cum vreau să arate la final etc. Pur și simplu într-o zi m-am apucat de scris, după o pauză foarte mare, o pauză de doi ani, pentru că o carte ca Solenoid nu e ușor de uitat, iar eu, ca să merg mai departe, trebuie să-mi uit cartea precedentă, să nu mai știu nimic despre ea.

Mi-a fost greu să uit Solenoid, dar după doi ani am reușit, am făcut curat în mintea mea, pentru ca să pot scoate la lumină cartea care se cerea scrisă în continuare....

M-am gândit la un titlu cât mai simplu, generic, un titlu care spune multe fără să spună cu adevărat ceva ... Este greu să dai un titlu atât de general unei cărți, mai ales că acest titlu a mai fost folosit de-a lungul timpului: Melancolia lui Dürer, Melancolia lui Paul Verlaine, Melancolia lui Von Trier (în cinematografie) etc. Melancolia este unul din acele cuvinte care nu se tocesc niciodată...

Este o carte specială, singulară aș spune, ea este despre lumea interioară a omului. În epoca asta avem la dispoziție toate informațiile posibile, sunt la un click distanță, dar ce pierdem este viața noastră interioară. E o carte despre suflet...  Am încercat să o fac cât mai generală, mai universală, mai atemporală și mai nefactuală cu putință, o carte în care singurul punct de interes să fie literatura, literatura curată, literatura dintotdeauna...

Cartea este de fapt un triptic, sunt trei povestiri care trebuie citite în ordinea lor pentru că altfel s-ar pierde mesajul pe care vreau să-l transmit...

Mi s-a întâmplat să scriu cărți întregi în vis, am o bibliotecă întreagă cu cărți scrise în vis și pe care din când în când o răsfoiesc în vise recurente. Știu precis cărțile scrise în vis dat nu mi le aduc aminte pe toate  ca să le pot transcrie în realitate. Melancolia este una dintre aceste cărți pe care am reușit să o transcriu...

 

Mai multe ediții ale emisiunii Zebra: https://www.rfi.ro/tag/zebra

Mircea Cărtărescu, despre volumul ”Melancolia” ...