Actualitatea de joi, 10 ianuarie 2019

consiliu.jpg

România marchează astazi preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizata la Ateneu
România marchează astazi preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizata la Ateneu

România marchează astazi preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizata la Ateneu. Toti liderii europeni importanți sunt prezenți la București. De la ora 19.00, societatea civila cheama la un miting de sustinere in Piata George Eneascu sub sloganul - „Vrem Europa, nu dictatură”!

sumarul emisiunii 40 de minute

PSD reactioneaza dupa ce președintele i-a transmis premierului doua scrisori in care prezinta motivele pentru care au fost respinse propunerile de numire în funcțiile de ministru al  Dezvoltării regionale şi Transporturilor. Seful statului creeaza haos, considera senatorul social-democrat Liviu Pop. Intre timp, Viorica Dancila trimite presedintelui aceleaşi propuneri de miniştri: Olguţa Vasilescu, respectiv Mircea Drăghici.

Iar Colegiul CNSAS, organismul care stabilește calitatea sau lipsa calității de colaborator sau lucrător al Securității, este in pragul unui blocaj. Potrivit G4media, niciun aviz nu mai poate fi emis după ce șase din cei 11 membri îl acuză pe președintele instituției Constantin Buchet de acțiuni ilegale.

Emisiunea 40 de minute din data de 10 ianuarie 2019
58

Facebook comments