Au promis marea cu sarea, dar nu le-a ieșit salarizarea! (Evenimentul Zilei)

salarizare.jpg

Impactul bugetar al legii salarizării este de aproape 76 miliarde lei, adică 8,6% din PIB

PSD dă dreptate Cotroceniului (România Liberă) - Ministerul Justiţiei anunţă că introduce prag valoric pentru abuzul în serviciu (Gândul) - Bucureştiul şi primele cinci judeţe au jumătate din exporturi (Ziarul Financiar) - Mai bogat cu 1,5 milioane de euro (Gazeta Sporturilor)

PSD dă dreptate Cotroceniului (România Liberă)

După ce, iniţial, liderii PSD s-au răţoit la Administraţia Prezidenţială şi au susţinut că salariile bugetarilor pot depăşi 10% din PIB, acum recurg la artificii pentru a le limita la circa 8,6%, atât cât calculase consilierul prezidențial Cosmin Marinescu. Ministrul Muncii a anunțat că ar urma să facă majorări salariale cu 25% abia de la 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie, o majorare de încă 20% pentru educație, pentru medici și asistente.

 

Au promis marea cu sarea, dar nu le-a ieșit salarizarea! (Evenimentul Zilei)

Nu e partid politic sau guvern post decembrist care să nu fi promis majorarea salariilor „până la nivelul celor din Vest”. S-au făcut proiecte peste proiecte, toate promovate cu mare tam-tam, care ulterior au fost abandonate sau pasate de la un guvern la altul. De fiecare dată piedica reală a fost aceeași: bugetul! Acel proverbial sac de bani care nu e plin și nici nu se poate întinde precum elasticul. Legii salarizării nu-i dă de cap nici PSD-ul lui Dragnea, care tocmai ce-a făcut un pas înapoi.
Lia Olguța Vasilescu a explicat, tot ieri, înainte de a intra la dezbaterea Legii salarizării din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, că anvelopa salarială pentru 2018 va fi de 75 de miliarde de lei, mai mare decât se calculase inițial.
Nemulțumite pentru că amendamentele cerute de ele nu au fost acceptate de senatori, sindicatele sunt pe picior de război. Cele din Educaţie au anunțat că fac un referendum pentru a stabili formele de protest. La rândul lor, sindicaliştii din Sănătate spun că aceste decalări, dar și amendamentele votate la foc automat, sunt o surpriză foarte neplăcută. „Sănătatea a ajuns cenușăreasă! Da, ne gândim să ieșim în stradă”, a spus pentru evz Iulian Pope, primvicepreședin tele Sanitas.

 

Ministerul Justiţiei anunţă că introduce prag valoric pentru abuzul în serviciu (Gândul)

Infracţiunea de abuz în serviciu va fi redefinită în Codul Penal prin introducerea unui prag valoric. Decizia a fost anunţată de Ministerul Justiţiei, la scurt după ce Curtea Constituţională a clarificat, în judecarea contestaţiei depuse de fosta soţie a lui Liviu Dragnea, ceea ce, de fapt, decisese în urmă cu un an în cazul abuzului în serviciu. Chiar dacă a respins sesizarea Bombonicăi Prodana care reclama tocmai lipsa unui prag valoric în cazul abuzului în serviciu, CCR a preczat astăzi că o astfel de prevedere ar trebui să existe în legislaţia românească, caracterizând situaţia drept o „omisiune legislativă” şi un „viciu normativ”. La scurt timp, Ministerul Justiţiei a anunţat că „omisiunea” va fi corectată. Astfel, în funcţie de valoarea prejudiciului o faptă va fi considerată contravenţie sau infracţiune. Un prag valoric de 200.000 de lei fusese introdus şi prin modificarea operată de Guvern prin OUG 13, însă s-a renunţat la această prevedere odată cu abrogarea acestei ordonanţe.

 

Harta exporturilor pe judeţe. Bucureştiul şi primele cinci judeţe au jumătate din exporturi (Ziarul Financiar)

Cu exporturi de aproape 10 mld. euro anul trecut, companiile înregistrate în Capitală generează 16% din exporturile totale ale României, de 57,6 mld.  
Primii cinci urmăritori – judeţele Timiş, Argeş, Arad, Braşov şi Sibiu – trimit pe pieţele externe produse de 20 mld. euro (35% din total).
Primele cinci judeţe la export au o economie puternic marcată de sectorul auto.

 

Mai bogat cu 1,5 milioane de euro (Gazeta Sporturilor)

Budescu s-a înțeles cu FCSB și va încasa o sumă uriașă în următorii 4 ani. Atacantul de 28 de ani va primi cel mai mare salariu din Liga 1, 250.000 de euro pe an, va mai lua 300.000 din suma de transfer plătită Astrei, plus o primă de instalare de 200.000 de euro.

 
Revista presei românețti - 7 iunie 2017