Euro de 15 ani în portofel

euro_building.jpg

Euro
Construirea zonei euro
Sursa imaginii: 
© European Union , 2015 / Source: EC - Audiovisual Service / Photo: Cristof Echard

La 1 ianuarie 2002, bancnotele și  monedele euro erau introduse pe piață în țările ce adoptaseră atunci moneda unică. Cincisprezece ani mai târziu, ne întrebăm dacă, în cele din urmă, moneda unică, menită să aducă creșterea economica în Europa, a fost într-adevăr o idee bună.

Se spune că euro și  spațiul Schengen sunt cele doua realizări ale UE care îl fac pe cetățean sa se simtă cu adevărat european.

Un clip publicitar realizat de Comisia Europeană ne spune care este numărul bancnotelor aflate astăzi în circulație: 19 miliarde de bancnote, în valoare de mai bine de un trilion de euro. Moneda unică este a doua ca circulație mondială, după dolar.

Pentru a vizualiza aceste cifre, sa ne imaginăm că puse una peste alta, aceste bancnote aflate de 15 ani în circulație, ar echivala cu triplul distanței între Pământ si Lună.

Conceptul de monedă unică a fost introdus încă din 1991 prin Tratatul de la Maastricht, dar monedele și bancnotele au apărut fizic doar unsprezece ani mai târziu.

Destinat sa crească puterea de cumpărare a europenilor și să transforme UE într-o zonă economică capabilă să facă față Statelor Unite, euro s-a aplicat însă cu succes doar economiilor puternice. El este pilotat de Banca Centrală Europeana, bazată la Frankfurt și creată după modelul Bundesbank, așa cum a cerut Germania deja în 1991.

Germania a creat astfel o zonă a monedei unice după propriul său model care putea sa se aplice deci cel mai bine economiei germane. Volumul de export al Germaniei a crescut după 2002, la fel și al Franței care pe atunci era încă o forță economica. O alta forță economică, Regatul Unit, a refuzat totuși moneda unică. Guvernul lui Gordon Brown era pe punctul de a ceda tentației în 2008, dar cum alegerile au fost câștigate de conservatori doi ani mai târziu, toate pregătirile pentru euro au fost oprite.

Aceasta intransigență britanică a fost mai apoi salutată la Londra când zona euro a intrat în perioada sa de declin odată cu criza greacă, tot în 2010, criză pe care nu a depășit-o nici până acum.

Cu toate acestea, zona euro nu doar că nu a pierdut vreun membru, așa cum se credea (ieșirea  Greciei), dar s-a și extins. În 2002, ea număra 12 membri, iar în prezent numărul lor se ridică la 19. În clubul monedei unice au fost primite și unele din țările extinderii din 2004, ca Slovenia, Estonia și  Cipru.

Polonia, văzută ca miracolul extinderii UE, singura  care nu a traversat o criză economică în ultimii 8 ani, nu este însă membră a zonei euro.

Ea va fi totuși primită în acest club într-o bună zi, întrucât, prin Tratatul său de aderare, Polonia s-a angajat să adopte monedă unică, Londra fiind singura care a obținut o scutire.

România va adera și ea la moneda unică cândva după 2020.

În 2002, aspectul practic al monedei unice a adus o schimbare benefică pentru cetățean și, cum spuneam, pentru unele economii. Cincisprezece ani mai târziu, se remarcă însă faptul că aceasta monedă este prea slabă pentru economiile puternice (cele nord europene) și  prea puternică pentru cele sudice.

În același timp, în lipsa monedei unice, economii ca cea greacă și portugheză și poate chiar și ca cea irlandeză s-ar fi prăbușit imediat după criza financiară din 2008. Clubul euro a fost atunci vital pentru aceste economii. Italia, văzută mult timp drept unul din stâlpii zonei euro, s-a clătinat și  ea, cu toate că Roma a respins întotdeauna ipoteza unei probleme structurale a economiei italiene.

Criza a adus totuși austeritatea impusă de Germania întregii UE, o măsură care părea în 2008 inevitabilă, dar care a fost mai apoi respinsă rând pe rând de Spania, Italia și chiar de Franța.

Numită atunci „coordonare mai eficientă a politicilor economice”, aceasta austeritate în loc sa creeze locuri de muncă si creștere economică, a creat adesea efectul contrar. Austeritatea a tăiat aripile economiilor europene care, neputând ține pasul cu Germania, s-au înfundat și mai mult în datorii, în probleme sociale și se confruntă astăzi cu extremismul.

Puterea de cumpărare a europenilor nu a crescut pe măsura așteptărilor și din cauza politicii americane, care până de curând a ținut dolarul artificial mult prea jos, creând astfel un euro prea puternic.

Bilanțul celor 15 ani de când europenii gândesc în „euro” este prin urmare unul mai degrabă negativ, întrucât puține state au beneficiat cu adevărat de schimbarea adusă iar per total se observă că economia europeană nu a câștigat puterea dorită, ba chiar a mai și pierdut din aceasta pe alocuri.

 
Corespondentul RFI La Bruxelles, Mihaela Gherghisan