Compania Samsung, implicată în anchetarea președintei sud-coreene

pres_coreea.jpg

Preşedinta Coreei de Sud, Park Geun-hye, este suspectată de trafic de influenţă
Preşedinta Coreei de Sud, Park Geun-hye, este suspectată de trafic de influenţă

Percheziții de amploare, miercuri, în Coreea de Sud. Polițiștii au descins la birourile companiei Samsung, ca și la cele ale celui mai mare fond de pensii din statul asiatic. Ancheta a fost declanșată după relatările presei despre legăturile dubioase dintre cele două instituții și o apropiată a șefei statului, inculpată într-un scandal de trafic de influenţă.

Birourile Samsung au mai fost percheziționate în legătură cu suspiciuni similare, iar descinderile de miercuri au legătură cu o fuziune din 2015 între filiala de construcție a gigantului electronic, Samsung, și o firmă asociată, Cheil Industries, notează BBC citat de Mediafax.

Înțelegerea ar fi avut loc în ciuda opoziției acționarilor, care au apreciat că deținătorii de pachete minoritare vor fi afectați, în timp ce familia coreană proprietară a grupului Samsung, va beneficia de pe urma deciziei.

În plus, Serviciul Național de Pensii al Coreei de Sud, care deține acțiuni în ambele companii și a avut un rol decisiv în parafarea fuziunii, a fost la rândul său percheziționat.

În acest caz, a fost acuzată deja o apropiată a președintei țării, Choi Soon-sil. Ea este suspectată că ar fi folosit relația cu președinta Park Geun-hye pentru a obține beneficii personale. În urma presiunilor exercitate de Soon-sil, Samsung ar fi plătit aproape 3 milioane de euro unei firme deținute de această apropiată a șefului statului.

Însăși preşedinta Coreei de Sud este la rândul său investigată pentru că ar fi exercitat presiuni asupra unor companii mari, printre care și Samsung, pentru a strânge bani pentru fundaţii care susţineau politica lui Park de promovare a activităţilor culturale şi sportive.