Cum să construieşti o şcoală profesională. Studiu de caz, bariere, piedici şi amânări

În ultima perioadă, de mai multe ori pe săptămână putem auzi întreprinzători mici sau mijlocii, manageri de mari companii sau reprezentanţi ai patronatelor din ramuri foarte diverse afirmând că duc lipsă de forţă de muncă. Iar acest lucru se întâmplă pe două paliere: lipsesc muncitorii calificaţi, dar lipsesc şi absolvenţii cu calificare superioară.

Din acest punct de vedere, eleborarea unui studiu intitulat ”Învăţământul profesional şi tehnic. Provocări şi perspective de dezvoltare” nu poate fi decât binevenită. Studiul a fost realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) cu sprijinul OMV Petrom.

Plecăm de la două idei: în acest moment, există un nivel ridicat de inadecvare al învăţământului profesional şi tehnic la cerințele pieței muncii, piaţa se confruntă cu învechirea echipamentelor și a bazelor de practică. În al doilea rând, există câteva modele realizate în diverse oraşe ale României care au reuşit să implementeze reţete de succes în dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic.

În explicarea acestui subiect cel mai bine este să descriem un model de succes şi anume cel mai cunoscut numit Şcoala profesională germană Kronstadt din Braşov. Iată, în esenţă, cum funcţionează această şcoală. Şcoala este o instituţie de învăţământ public care are la bază un parteneriat cu agenţii economici care formează Clubul Economic german. Actorii economici se implică în toate etapele formării profesionale ale elevilor: selecţia iniţială, dezvoltarea competenţelor, evaluarea continuă şi cea finală. De asemenea, companiile se implică în specializările şcolii, în construcţia curriculei, în supravegherea calităţii actului de învăţământ, dar şi în formarea cadrelor didactice şi asigurarea bazei materiale pentru şcoală.

La Braşov, există un contract clar între elevi şi firme. Companiile se obligă să ofere elevilor bursă, asigurare medicală, decontarea abonamentului de transport, abonament la sală de sport, cazare în cămin şi masă de prânz.

Managementul şcolii Kronstadt din Braşov este asigurat de Clubul Economic, adică de reprezentanţii companiilor. Finanţarea şcolii vine din trei surse: de la bugetul de stat, pentru plata cadrelor didactice, de la bugetul local, pentru modernizarea infrastructurii şcolare (de altfel, clădirea şcolii a fost reabilitată de către Primăria municipiului Braşov) şi de la agenţii economici, care plătesc dotarea atelierelor, formarea cadrelor didactice şi beneficiile acordate elevilor.

Trebuie remarcat cât de complicată este structura finanţării, fiind un exemplu de parteneriat public-privat, între administraţia centrală, cea locală şi companii. Acesta este un motiv important pentru care şcolile profesionale duale sunt doar câteva în întreaga ţară. Elevii desfăşoară practica în companii sau în atelierele şcolii, dar esenţial este că practica se derulează în etape: 20% din programa şcolară în anul I, 60% în anul II de studiu şi 75% în anul III.

Am prezentat cazul şcolii din Braşov pentru a arăta ce s-a făcut concret. În afară de Braşov, mai sunt astfel de şcoli profesionale organizate după principii asemănătoare şi în alte zone ale ţării: la Oradea, la Mioveni, la Moineşti, la Turnu Măgurele sau la Călăraşi. Aceste iniţiative sunt ca nişte „flori rare” şi ele sunt făcute în pofida tuturor piedicilor pe care legislaţia sau autorităţile le pun.

În acest moment, în timp ce exemplele de bune practici funcţionează deja, se încearcă modernizarea legislaţiei. Astfel, s-a lansat în dezbatere publică documentul „Opţiuni de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a”, iar studiul realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii arată alte zeci de bariere care stau în calea dezvoltării învăţământului dual. Ceea ce nu face decât să confirme că mediul de afaceri, ajutat de autorităţi, o ia uneori înaintea legislaţiei. Dar nu înseamnă că nu este nevoie ca Guvernul şi Parlamentul să grăbească viteza de legiferare în domeniul învăţământului profesional.