Un milion de turişti şi o mulţime de alte probleme

turism.jpg

Sursa imaginii: 
RFI

Turismul a înregistrat un record fără precedent, în acest an. Premierul Dacian Cioloş a dat exemplul acestei industrii în Parlament, în urmă cu câteva zile, cu ocazia prezentării situaţiei economice a României.

Recent, operatorii economici din turism au anunţat că, pentru prima oară după 25 de ani, numărul turiştilor prezenţi pe litoralul românesc a ajuns la un milion de persoane. Cu o notă importantă: şi anume că, în continuare, numărul turiştilor străini este la un nivel jenant pentru o ţară care speră că are potenţial turistic.

Cu alte cuvinte, milionul de turişti a fost atins graţie turiştilor români. Cifra este spectaculoasă, numai că operatorii din turism nu ar trebui să se îmbete cu apă rece. Milionul de turişti atraşi de litoralul românesc nu se datorează unei îmbunătăţiri vizibile a serviciilor turistice pe litoral, ci unei conjuncturi într-o lume tot mai complicată, tot mai periculoasă. Turcia a fost dinamitată de o lovitură de stat urmată de un răspuns politic extrem de dur care a transmis multă neîncredere în afara ţării şi potenţialilor turişti. Grecia, o altă destinaţie de vacanţă a românilor, a fost atinsă de problema migranţilor. În fine, Europa occidentală a fost lovită de un val de terorism. Toate aceste evenimente i-au descurajat pe mulţi dintre români să îşi petreacă vacanţele în străinătate. Iar acest context a fost favorabil turismului din România. Un context care nu este deloc sigur că se va repeta şi anul viitor. Ba, dimpotrivă, sunt multe semne care arată că acest an a fost o excepţie. Pentru că, să fim realişti, nu au existat pe litoral îmbunătăţiri sensibile ale serviciilor turistice. Există câteva zone în care s-au făcut investiţii în active, dar nu avem salturi în materie de servicii turistice. Litoralul românesc rămâne, în continuare, un amestec de zone de calitate înaltă cu hoteluri sau restaurante lăsate în paragină.

Mai mult, după cum chiar operatorii din turism o spun, sudul litoralului a fost vitregit de infrastructură. Podul de la Agigea şi rutele de cale feroviară fac accesul spre sud complicat şi descurajator pentru turişti. Concret, milionul de turişti a fost o minune a acestui an, în care nu au avut loc progrese semnificative în calitatea serviciilor turistice.

Tocmai de aceea, anunţul făcut de operatorii din turism conform căruia anul viitor vor avea loc creşteri de tarife cu 10% pare cel puţin neinspirat. Indiferent de raţiunile economice invocate (creşterea salariului minim, creşterea preţului alimentelor), este hazardat să afirmi că anul viitor tarifele vor fi mai mari. Hazardat şi împotriva logicii economice, în sensul că, după un an de excepţie, cu creşteri impresionante, industria turistică ar trebui să vorbească despre faptul că îşi propune să menţină succesul numărului de turişti şi în viitor, păstrând constante tarifele, chiar cu riscul de a scădea uşor profiturile obţinute.

Şi mai este un lucru care ar trebui să îngrijoreze: tot anul acesta, pe nepusă masă şi în plin sezon, două agenţii de turism au intrat în insolvenţă, generând pierderi turiştilor care au contractat vacanţele prin intermediul celor două companii. Două insolvenţe peste noapte, fără nicio explicaţie, ceea ce arată mai mult ca o ţeapă dată clienţilor şi nu ca o problemă economică. În ritmul acesta, este posibil ca, anul viitor, încasările agenţiilor de turism să scadă pe măsura încrederii clienţilor în ele. Dacă industria şi statul nu vor găsi soluţii pentru a proteja concret clienţii, este posibil ca, anul viitor, consumatorii să evite agenţiile din România.