Merkel în China. Mai întîi economia, apoi politica

merkel_si_li_la_beijing.jpg

Angela Merkel şi Li Keqiang la Beijing (Foto: Bundesregierung)

Şefa guvernului federal german, Angela Merkel, se află într-o vizită de trei zile în China. Este însoţită de o delegaţie mare de reprezentanţi ai economiei. În cursul convorbirilor cu lideri de la Beijing doreşte să abordeze şi probleme umanitare.

Este cea de-a 7-a vizită a Angelei Merkel în China. Corespondenţii germani care o însoţesc au transmis că ea a declarat la Beijing că în pofida unor păreri divergente cu autorităţile chineze, în plan bilateral există numeroase posibilităţi de a dialoga. În acelaşi timp, Merkel a subliniat bunele relaţii între Germania şi China.

În cursul convorbirilor oficiale programate astăzi cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu primul ministru Li Keqiang, Angela Merkel va aborda şi chestiuni legate de problema drepturilor omului. În acest context, intenţionează să discute şi despre soarta disidentului artist, Ai Wei Wei. Mai multe lucrări ale acestuia sunt expuse, în prezent, la Berlin. Pentru a evidenţia dimensiunea umanitară, Merkel a vizitat o iniţiativă socială dedicată copiilor unor muncitori sezonieri din Chengdu, iar la Beijing urmează să se întîlnească cu un grup de cineaşti contestatari.

În prima zi a vizitei în China, numeroasa delegaţie germană s-a concentrat asupra politicii economice. Delegaţia, în frunte cu Merkel, compusă din 22 de persoane, a fost prezentă în oraşul Chengdu (capitala provinciei Sichuan), vizitînd întreprinderea de construcţii de automobile, un joint venture germano-chinez: Volkswagen - FAW. Tocmai această branşă în expansiune oferă economiei germane şanse enorme de extindere a investiţiilor în China, relatează postul naţional de radio, Deutschlandfunk.

Anul trecut, China a fost cea de-a două ţară de export al mărfurilor germane - în afara Europei.

Cu prilejul vizitei va avea loc şedinţa de inaugurare a unei comisii economice comune. Comisia urmează să facă propuneri în vederea îmbunătăţirii cooperării economice, relatează televiziunea germană, ARD. Potrivit aceleaşi surse, vizita lui Merkel mai este destinată şi pregătirii cunsultărilor guvernamentale bilaterale care vor avea loc în octombrie la Berlin. Atunci, a anunţat purtătorul de cuvînt al guvernului, va fi inaugurat şi „anul inovaţiilor germano-chineze”. Acest proiect nu se va limita doar asupra cercetării şi dezvoltării economice, ci va avea în vizor şi probleme sociale şi juridice.

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
387

Facebook comments