SUA: Europa să economisească mai puțin!

merks2-2396548b.jpg

sursa foto: telegraph.co.uk

Guvernul american sporeşte presiunea. Înainte de întâlnirea miniştrilor de Finanţe din statele G7, Executivul american cere deschis corecturi la cursul european de austeritate. Ar fi venit vremea unei acţiuni hotărâte, spun americanii.

Informațiile neoficiale arată așa: secretarul Trezoreriei americane, Jacob Lew, va prezenta la Londra o listă cu patru probleme, pe care Europa ar trebui să le rezolve de urgență. Presa internațională citează un oficial american de rang înalt din Trezoreria Americană în acest sens. În special, Germania ar trebui să relaxeze măsurile de austeritate.

În zona euro, șomajul este la cote record din ultimii 20 de ani. Cererea privată este și ea scăzută și amenință să nu permită revirimentul economic pentru al șaptelea trimestru la rând. Chiar și în cele patru state europene din G7, economia s-a contractat per total în 2012. Așadar, urgența este stimularea cererii private, pentru ca economia europeană, dar și cea mondială să se poată relansa.

În opinia SUA, zona euro nu mai poate continua pe cursul austerității. Costurile sociale amenință să explodeze. Oficialul american opinează că statele puternice au cheia rezolvării crizei. Germania, de exemplu, are un excedent de 7% din PIB în balanța sa comercială. Acesta trebuie acompaniat de o cerere crescută, de salarii mărite mai rapid și de condiții mai atractive la achiziția de imobile. Jacob Lew va cere la Londra nu renunțarea la asanarea bugetelor naționale, ci o reorganizare a acestui proces. Una din doleanțele sale centrale va fi și relansarea creditării pentru IMM-uri în țările din sudul Europei.