Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Sub impulsul crizei ucrainiene, Europa va abandona treptat cărbunele și hidrocarburile lichide--interviu cu Ed Hirs

hirsuhenergy.jpg

Ed Hirs, universitar, analist al piețelor de energie
Ed Hirs, universitar, analist al piețelor de energie
Sursa imaginii: 
UH Energy

Ed Hirs, lector la facultatea de economie a Universității Houston--instituție publică texană fondată în 1927--este analist financiar al piețelor de energie,  cu experiență executivă și consultativă în industria combustibililor convenționali și energiilor regenerabile. Autor sau co-autor al unor studii de referință, el este des intervievat și citat de mass-media interne și internaționale.

Uniunea Europeană și Rusia sunt în proces de divorț petrolier. Despărțirea e lentă, tensiunile mari, realitatea gâfâind să țină pasul cu declarațiile și angajamentele: reducere treptată a importului, două-treimi în acest an, ultima treime până la finele anului viitor. Fervoarea embargoistică diferă în funcție de gradul de dependență: Marea Britanie (8% în 2020), mânată de Statele Unite (3%) impun un pas pe care Slovacia (96%) sau Ungaria (58%) nu pot sau nu vor să-l țină. Ca orice divorț, cel în curs își are paradoxurile lui: veniturile lunare rusești din exportul de hidrocarburi către Europa au crescut substanțial în acest an în raport cu anul trecut, de la 12,5 miliarde la 23 de miliarde dolari, cu Germania, Ungaria și Slovacia dispuse să accepte, pe moment, doleanțele valutare ale Kremlin-ului și Gazprombank-ului, instituție care, din realism și necesitate, este exceptată de la sancțiunile care se abat în valuri asupra Kremlin-ului.  În 2020, Uniunea Europeană importa 29% din petrolul său din Rusia, 9% din Statele Unite--cea mai mare producătoare a lumii--8% din Norvegia, 7% din Marea Britanie și Arabia Saudită (a două producătoare a lumii), 6% din Kazahstan și Nigeria, substituirea petrolului rusesc nepărând deci prea complicată, deși un jucător cu greutate, Arabia Saudită, are libertatea de manevră limitată de apartenența la Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Oricum, UE mizează și pe alte două cărți,  reducerea consumului (domeniu în care se vor investi, până-n 2030, 59 miliarde dolari) și energiile regenerabile, cărora le vor fi  alocate, la același orizont, 90 de miliarde--impuls se speră decisiv pentru a atinge 1.236 gigawați capacitate, dublul celei actuale.

 Ed Hirs:  Înaintea războiului, piața petrolului era de aproximativ 100 milioane barili zilnic. Rusia producea în jur de 10,5 milioane și exporta cam 7 milioane pe  zi, dintre care două până la 3 milioane și jumătate în Europa. Astăzi, aproximativ 2-2,5 milioane barili de brut rusesc neconsumat de Europa își caută o altă destinație:  India, China, sau  piața neagră.

Reporter:  Cât de fezabilă, cât de simplă va fi, pentru Europa, înlocuirea petrolului rusesc?

Ed Hirs:  E în final o chestiune de preț, care a crescut de la aproximativ 75 de  dolari barilul înaintea războiului din Ucraina la undeva în jur de 110 dolari astăzi. Există, pe piața mondială,  forțe contrare, care inhibă cererea:  China, cu probleme persistente de control al pandemiei de Covid și o mare rafinărie închisă din cauza activității economice încetinite,  și conflictul din Ucraina. Deocamdată nu vedem semne de penurie,  cozi la stațiile de benzină,  raționalizări la nivel național.  E probabil că penurie va apărea. Efectul dereglării ofertei este întîrziat pentru că e primăvară, nu iarnă, iar gazul natural e mult mai ieftin în Europa decât  acum două-trei luni.

Reporter:   Are Europa infrastructura necesară pentru a supraviețui divorțului petrolier?

Ed Hirs:  Nu în totalitate.  Va trebui să se reorienteze, să aranjeze noi modalități de aprovizionare, noi conducte pentru petrol brut. Națiunile europene lucrează cât de repede pot pentru a realiza acest obiectiv. Atmosfera e una de hotărâre, luciditate,  și cooperare mult mai strânsă decât mulți dintre noi se așteptau. Fără îndoială, pentru câteva țări europene fără alternative la îndemână e greu de stopat  fluxul de petrol și gaz rusesc.  Din punct de vedere strategic, e cert că Ucraina ar fi preferat ca tăierea fluxurilor pe conductă să se fi petrecut cu luni în urmă.

Reporter:  Care sunt alternativele realiste din punct de vedere economic și logistic?

Ed Hirs:  Clienții europeni se orientează către producători din Africa, OPEC, SUA, Brazilia și Asia. Statele Unite au început să exporte atât produse rafinate cât și petrol brut. Europa se baza pe Rusia  în special pentru produse rafinate,  zonă în care acum au nevoie de cel mai mult ajutor.   Ajustarea consumului dinspre produse rafinate spre gaz lichefiat e parte a planului european de supraviețuire sau compensare a renunțării la petrolul brut din Rusia.

Reporter:  Vor întra în joc și producători europeni, Norvegia de pildă?

Ed Hirs:  E nevoie de timp. Producția  în Marea Nordului a scăzut dramatic în ultimul deceniu.  Mărirea producției ar necesita, bineînțeles, investiții suplimentare.

Reporter:  Ce implicații financiare va avea embargoul? Prețuri mari la benzină, printre altele?

Ed Hirs:  Potențial, da. OPEC a spus clar că nu va mări producția pentru a ajuta Europa să traverseze aceasta criză. Atâta timp cât războiul continuă, consumatorii din întreaga lume vor plăti un preț mai ridicat.

Reporter:  Și după război, pe termen mai lung?

Ed Hirs:  Depinde de OPEC, organizație care în ultimii zece ani a declanșat câteva "războaie ale prețurilor". OPEC are o viziune extrem de strategică asupra cotei ei de piață.  Uneori micșorează producția pentru a menține prețul la nivel înalt, alteori o mărește pentru a-și scoate concurenții din joc.

Reporter:  Se spune că o criză este o șansă deghizată. Va fructifica Europa această șansă,  diversificând, abandonând combustibilii convenționali? Ce viitor energetic are Europa?

Ed Hirs:  Văd un viitor în care Europa face tranziția de la cărbune și apoi se îndepărtează treptat de hidrocarburi lichide, reducându-și  dependența de petrol și renunțând în final la  gazul natural. Este direcția pe care Europa a decis s-o urmeze.

Reporter:  Rusia, care a mizat totul pe hidrocarburi, are viitor petrolier?

Ed Hirs:  E foarte semnificativ că Moscova a recunoscut o cădere a producției. Companiile petroliere interne n-au acumulat capitalul necesar pentru a menține nivelului producției și continua eforturile de prospectare. S-au bazat într-o prea mare măsură pe tehnologia și expertiza vestică pe care, pentru a menține producția,  efortul de explorare și exploatare,  vor fi disperați să le  înlocuiască după plecarea unor firme precum Schlumberger, Halliburton sau Baker Hughes. Am văzut prognoze indicând că sectorul petrolifer rusesc va fi handicapat ani de zile din cauza acestei pierderi.

 
Ed Hirs intervievat de Radu Tudor, corespondent RFI în SUA