Creștere economică surpriză. Cabat: Românii au cheltuit în avans, de teama scumpirilor viitoare

Crestere economica Dragos Cabat.jpg

Dragoș Cabat se așteaptă la o scădere economică în perioada următoare
Dragoș Cabat se așteaptă la o scădere economică în perioada următoare
Sursa imaginii: 
Facebook/Dragoș Cabat

Creștere economică peste așteptări, în primul trimestru al acestui an. În ciuda unei inflații din două cifre, Produsul Intern Brut s-a majorat cu 5% față de trimestrul precedent. De asemenea, comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, avansul economiei este și mai mare, mai exact de 6,5 procente, anunță INS.

Analistul economic Dragoș Cabat explică la RFI creșterea economică neașteptat de mare: ”Sunt niște cifre foarte neașteptate, o creștere foarte ridicată, dar explicația ar consta în faptul că oamenii văzând inflația foarte mare, au făcut acum cheltuielile pe care nu și le vor mai permite în perioada următoare. Deci practic, în loc să țină banii, bani care își pierd din valoare din cauza inflației, românii au cumpărat lucruri de care nu neapărat aveau nevoie, dar de teamă că acele lucruri se vor scumpi și mai mult în perioada următoare”.

În opinia sa, ”ce este neașteptat puțin e faptul că au crescut și exporturile. Cererea la export a fost mai mare decât ne-am fi așteptat și asta în ciuda majorării prețurilor la energie și a inflației în întreaga UE. Deci se pare că și acolo produsele românești mai ieftine, poate, au avut căutare, dar lucrul acesta nu va continua pe termen lung. În trimestrele următoare, mă aștept să vedem o stagnare economică în România sau poate chiar o ușoară scădere economică (...). Probabil că vom vedea o scădere economică sau o creștere de sub 1% în România”.

 
Dragoș Cabat, despre creșterea economică