Ungaria și Slovacia primesc mai mult timp pentru a renunța la petrolul rusesc. Cehia obține derogare (Reuters)

sonde_petrol.png

Sursa imaginii: 
© REUTERS/Nick Oxford via rfi.fr

Comisia Europeană a prelungit cu un an perioada în care Ungaria și Slovacia vor putea continua să cumpere petrol din Rusia, potrivit unor surse citate de Reuters. De asemenea, Republica Cehă a fost și ea inclusă pe lista țărilor scutite de embargo-ul asupra petrolului rusesc.

Astfel, Ungaria și Slovacia vor putea continua să cumpere petrol din Rusia până la finalul anului 2024, față de sfârșitul anului 2023, așa cum era prevăzut inițial.

De asemenea, Republica Cehă va fi și ea scutită de embargo până în iunie 2024, dacă nu va obține petrol mai devreme printr-o conductă din sudul Europei, precizează aceleași surse.

O altă modificare propusă și care urmează să fie discutată de trimișii UE în cadrul unei reuniuni care va avea loc astăzi ar include o tranziție de trei luni înainte de introducerea interdicției asupra serviciilor de transport maritim pentru transportul petrolului rusesc, în loc de o lună, cat s-a propus inițial.

De asemenea, ar implica ajutor pentru investiții în vederea modernizării infrastructurii petroliere și a atenuării impactului sancțiunilor.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri o interdicție asupra importurilor de petrol din Rusia, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni.

Dacă va fi aprobat de guvernele UE, planul va marca un punct de cotitură pentru blocul comunitar, care este dependent de energia rusă și trebuie să găsească surse alternative.