Afacerile din Iași, pe muchie de cuțit din cauza exploziei prețurilor la utilități

stalp_pentru_transportul_energiei_electrice-pexels-johannes-plenio-1126376.jpg

Stâlp metalic fotografiat din interior, parte a sistemului de transport al energiei electrice (ilustrație)
Stâlp metalic fotografiat din interior, parte a sistemului de transport al energiei electrice (ilustrație)
Sursa imaginii: 
Johannes Plenio / Pexels

Construcțiile, printre sectoarele cele mai afectate de creșterea prețurilor la utilități. Betonul, profilele de tâmplărie, agregatele pentru mixturi asfaltice sunt doar câteva dintre produsele din ce în ce mai scumpe. Iar constructorii spun că în lucrările publice se merge în pierdere în pofida posibilității ajustării contractelor. 

Marile hoteluri din Iași au primit primele facturi majorate și spun că nu pot mări prețurile pentru a acoperi deficitul așa că se caută soluții pentru eficientizarea consumului.

Explozia prețului la utilități afectează companiile private din toate sectoarele. De la cele mici.Gica Neamțu are fabrica ei. Produce sosuri și salate cu legume cumpărate de la producători locali. Deja, prețurile erau mari pentru anumite categorii pentru că totul e natural. Acum prețurile vor crește din nou, spune Gica Neamțu: „categoric se vor reflecta în creșterea prețului pe produs. E o creștere mare de preț a utilităților iar noi folosim atât curent electric cât și gaz. Și e firesc să se regăsească în prețul produsului.

De la alimentație ajungem la interfoane. O importantă fabrică din Iași experimentează sistemul de avertizare seismică cu deblocarea ușilor de la intrare prevăzute cu interfon.Proprietarul companiei, omul de afaceri Marian Berdan a explicat: „ creșterea prețului la utilități? Ne referim la creșteri la gaz, energie electrică și sigur vor fi creșteri la apă. Afectează nu numai firma noastră ci toate firmele din România. Va afecta într-un mod foarte serios întrucât creșterea este foarte mare. Se va ajunge la o creștere de prețuri pentru că aceste costuri de utilități intră în costurile indirecte care trebuie puse în preț. Consumatorul, clientul plătește tot. Suntem nevoiți să corectăm prețurile în funcție de cantitatea de cheltuieli cu care noi vom plăti energia, gazul și apa mai scumpe. Situația este foarte dificilă. Avem o discuție cu prețurile pentru produsele noastre într-o țară nord africană. Sunt prețurile mai mari. Dacă România va avea costuri foarte mari cu aceste utilități vom avea mari probleme cu prețurile pe piața europeană. Vor fi avantajate pe piață produsele fabricate în țări unde costurile cu utilități nu sunt așa de mari. Va bulversa absolut toată piața

„ La gaz metan.. de la 97 de lei pe MW am semnat cu mânuţa mea 235 de lei”

Ajungem la unul dintre cele mai mari și cunoscute hoteluri din Iași. Omul de afaceri Lucian Grecu are deja pe masă primele facturi: „ creșterea ne afectează pe toți destul de dur. Mai ales prin prisma faptului că activitatea economică a avut niște sincope destul de mari în turism și în alte domenii. Creșterile sunt destul de mari. Vă dau un exemplu. De la facturi de 50-60.000 în lunile de vară când folosesc pe turism chillere ca să răcesc unitatea, factura pe anul acesta a fost de 150.000. Faceți un raport. Iar la gaz metan de la 97 de lei pe MW am semnat cu mânuţa mea 235 de lei. Dar nu știe nimeni când se vor opri astea. Asta e cel mai îngrijorător ”.

Este creșterea prețurilor o soluție? Omul de afaceri Lucian Grecu, proprietar al unui important hotel din Iaşi spune că nu: „ majorăm prețurile în limita suportabilităților. O să mărim prețurile într-un anumit raport dar nu putem în ritmurile în care cresc prețurile la utilități.Va trebui să găsim metode interne prin care să eficientizăm consumurile, să instalăm diferite sisteme care să ne ajute să economisim și așa mai departe

Constructorii față în față cu creșteri de prețuri fără sfârşit

Ajungem la constructori care spun că nu mai pot rezista cu atâtea scumpiri. Director general al unei importante companii de construcții din Moldova, Irinel Tofan explică: ”din păcate creșterile de preț și-au continuat trendul crescător. Au fost anunțate creșteri de preț la o materie primă importantă în fabricarea betonului, la ciment. Cu un impact de cel puțin 20% în prețul final al betonului. Undeva la 60 de lei pe mc. Actualizările de prețuri pe termen scurt și mă refer la 2021 au avut impact legislativ prin a putea actualiza prețurile în facturi în noiembrie și decembrie. Se estimează în continuare creșteri de prețuri. S-au anunțat scumpiri de 20-25% la profilele pentru tâmplărie, creșteri de preț la agregatele pentru betoane dar și pentru mixturile asfaltice. Suntem încordați să încercăm să controlăm și să diminuăm pierderile pe care le estimăm pe următoarele șase luni. Din vară posibil să nu mai fie explozie de prețuri, să ne obișnuim din păcate cu noile prețuri mai mari. Și să ofertăm cu prețuri pe care putem controla la furnizorii noștri!

Irinel Tofan spune că o altă problemă este pierderea muncitorilor calificați. În țările UE un muncitor calificat din România câştiga acolo 3.000- 3.500 de euro pe lună. Adică 20 de euro pe oră.