2021, un an de coșmar pentru fermierii din Canada

ferma_canada.png

Fermă din Chilliwack, Columbia Britanică, Canada, 16 noiembrie 2021
Sursa imaginii: 
© Jonathan Hayward / The Canadian Press via AP via rfi.fr

Ultimele inundații și alunecările de teren care au avut loc recent în provincia Columbia Britanică din vestul Canadei îngreunează foarte mult munca producătorilor de cereale. Dezastrul de acum se adaugă celui provocat de seceta și incendiile severe din prima parte a anului.

Anul 2021 a fost un adevărat coșmar pentru producția și exportul de rapiță, orz, ovăz. Ca să nu mai vorbim de grâu, a cărei producție a scăzut cu o treime și despre ovăz - mai puțin cu aproape jumătate. Canicula și incendiile au periclitat producția în această vară. Apoi, în toamnă, inundațiile și prăbușirea mai multor drumuri și a căi ferate de la jumătatea lunii noiembrie, au îngreunat foarte mult transportul spre portul Vancouver și implicit exporturile. Piețele din Asia și America de Sud cumpără o mare parte din recoltele de cereale din Canada. Trei sferturi din exporturi se îndreaptă către China, Vietnam și Brazilia.

La mijlocul lunii noiembrie, ploile abundente s-au abătut asupra zonei Vancouver și în valea Fraser din apropiere. Torentele de noroi au distrus porțiuni de cale ferată și bucăți de drumuri. Orașul Vancouver a fost practic separat de restul continentului timp de câteva zile. Ca urmare, niciun tren sau camion nu putea livra cereale navelor care așteptau în port. Potrivit unor estimări, 1,4 milioane de tone de grâu, orz și rapiță au fost blocate timp de câteva zile. O sută de trenuri cu cereale au fost blocate. Toate acestea i-au afectat pe producătorii din provinciile centrale Saskatchewan și Monitoba. Marile lor depozite de grâu, orz și canola sunt și acum pline.

Chiar dacă trenurile au început să circule din nou de pe 24 noiembrie, lucrurile sunt foarte haotice. Se estimează că exporturile au scăzut cu 40% față de aceeași perioadă anul trecut. Și din ce motiv? Pentru că trenurile merg cu viteză redusă pe șinele încă în reparații. La fel și în cazul căilor rutiere. Camioanele nu mai pot circula cu viteza obișnuită, ca să nu mai vorbim de aglomerația din trafic din zonele în lucru. Potrivit experților, e nevoie de mai multe luni ca totul să revină la normal. Între timp, producătorii de cereale vor fi nevoiți să găsească alte modalități de a se descurca în privința stocurilor.

 

Traducere de Elena Neguș după articolul publicat de rfi.fr