Cresc prețurile, partea mai puțin plăcută a revenirii economiei

inflatie.jpg

Image source: 
pixabay.com

Economiștii din întreaga lume au o controversă pe marginea inflației. Există două tabere: una care crede într-o creștere substanțială a prețurilor, a doua, care este de părere că inflația va fi doar un fenomen tranzitoriu, adică va crește și apoi se va întoarce la un nivel redus. Fiecare tabără are argumentele sale.

Dar, între timp, dincolo de discuția teoretică, prețurile cresc. De exemplu, la începutul săptămânii, Institutul de Statistică german a publicat datele privind inflația anuală din luna mai, iar cifra a surprins. Rata inflației a ajuns la 2,5%, un nivel ridicat pentru economia germană. Zona euro a raportat ieri o inflație neașteptat de ridicată, de 2%, iar Statele Unite au înregistrat în luna aprilie o rată a inflației de 4,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Dincolo de inflația împachetată în statistică oriunde privim în jurul nostru în economie vom vedea creșteri de prețuri sau de tarife. Astfel, încă de la începutul anului, transportul maritim cu containere are tarife mai mari. Cauza? Revenirea economiei mondiale a adus o adevărată criză de containere, ceea ce a dus la o creștere a tarifelor.

Nu este vorba doar despre criza Suezului, prin care s-a blocat pentru câteva zile traficul pe canal. Este vorba despre o cerere tot mai mare de produse transportate ceea ce a făcut ca numărul containerelor disponibile să intre în deficit și drept urmare să asistăm la o creștere a tarifelor.

Efectul este că economia globală, dependentă de produse semifabricate sau finite produse în special în Asia, se confruntă cu o creștere a prețurilor. Este un fenomen care a ajuns și în România, multe companii care se aprovizionează cu produse transportate în containere au constatat o creștere a costurilor de transport și au fost obligate, la rândul lor, să scumpească produsele vândute consumatorilor.

Exemplele pot continua. Producătorii de utilaje agricole acuză creșterea prețului oțelului și anunță o scumpire a mașinilor agricole, dat fiind că oțelul reprezintă un cost important din total.

Deocamdată, fabricanții de automobile nu sunt afectați de creșterea prețului oțelului, pentru că în cazul unei mașini costurile cele mai mari provin de la alte componente decât oțelul. Însă, producătorii de automobile s-au lovit anul acesta de o criză a semiconductorilor, un blocaj de aprovizionare care a oprit fabrici și care va duce și la o creștere a prețurilor acestor produse. De aceea, atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite își pun problema să construiască facilități de producție a semiconductorilor care să echilibreze dependența de Asia.

Să adăugăm creșterea prețurilor materiilor prime de bază. Țițeiul a crescut ieri la 70,95 dolari pentru un baril, cu 30% mai mult decât la începutul anului, prețul gazului natural este legat de cel al petrolului și drept urmare va crește.

Lemnul și materiile prime agricole au și ele prețuri în creștere: față de anul trecut, prețul grâului a crescut cu 17%, al porumbului cu 55%, iar cel al rapiței cu 45%. Sunt recorduri de prețuri pentru ultimii ani, ceea ce se va transfera pe întreg lanțul de producție ajungând până la prețul la raft plătit de consumator.

Un alt exemplu a fost oferit la RFI de reprezentantul unui producător de îngrășăminte minerale care a explicat în emisiunea Rural că materia primă folosită de combinat, o rocă importată din nordul Africii, s-a scumpit, ceea ce face ca, în curând, și produsele combinatului să fie puse pe piață la un preț mai mare.

Oriunde te uiți, cu orice reprezentant al mediului economic vei discuta, creșterea prețurilor se va confirma. Inflația este deja în economie. Banca Centrală Europeană o consideră un fenomen tranzitoriu care se va tempera în perioada următoare. Este posibil, dar consumatorii trebuie să se adapteze la o nouă realitate, cea în care prețurile sunt mai mari.

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 2 iunie 2021