Vom avea mini sau maxi criză politică? Cum va fi influențată economia

analiza.png

Image source: 
pixabay.com

O criză politică are reverberații în economie. Mai ales în statele în care legăturile dintre mediul economic și stat sunt strânse, fenomen care se întâmplă cu precădere în economiile emergente. De asemenea, într-o situație de criză sanitară, pe care o traversăm acum, tensiunile din politică pot înrăutăți starea economiei sau managementul general al crizei.

Tensiunile de ieri din coaliția guvernamentală se pot transforma într-o criză politică. Mai exact, vom avea o mini criză, care se va rezolva într-o zi sau două, adică repede, sau se va transforma într-o maxi criză, care se va prelungi pe o durată lungă de timp.

Ieri, semnalizatorii economici tradiționali ai unei crize nu au reacționat. Este vorba despre cursul de schimb leu-euro sau despre randamentul obligațiunilor românești pe piețele internaționale. Nu s-a întâmplat nimic special, nici într-un caz, nici în celălalt.

Dar nu înseamnă că o criză politică nu are impact asupra evoluției economiei. Sunt deja câteva exemple. În ședința de Guvern de ieri care a fost amânată ar fi trebuit luate, pe de o parte, o decizie care privea introducerea tehnologiei 5G și, pe de altă parte, o hotărâre privind ajutoarele de stat pentru crescătorii de animale.

Se poate spune că nu este o problemă, că vor fi adoptate în următoarea perioadă. Dar, o bună parte din agricultori, fermieri sau crescători de animale, sunt deja nemulțumiți de ajutoarele de stat pe care le-au primit anul acesta, fie că este vorba despre despăgubirile pentru seceta de anul trecut, fie de subvențiile din domeniul zootehniei. Așadar, pentru fermieri orice întârziere contează.

Momentul în care apare criza politică de ieri este total nefericit. De ce? Pentru că mâine, 16 aprilie, agențiile de rating Standard and Poors și Moodys vor face publică prima evaluare a ratingului României pe anul acesta. Agenția Fitch își va prezenta raportul pe 23 aprilie. Deci, suntem într-o perioadă în care așteptăm evaluările agențiilor de rating.

Există, chiar și în rândul publicului informat, tentația de a considera că evaluările agențiilor de rating nu mai sunt importante sau că aceste rapoarte sunt deja scrise și nu vor fi modificate indiferent de situația politică. Fals.

Pe de o parte, atunci când este cazul, agențiile de rating notează în rapoartele lor de evaluare și o serie de observații cu privire la evoluția politică. Izbucnirea unei crize, care ar putea să aducă schimbări pe scena politică și implicit în politicile economice, îi va face pe analiștii agențiilor de rating să amâne o decizie mai favorabilă și, în cel mai bun caz, să păstreze notele actuale.

În continuare, dacă se prelungește criza nu este imposibil să asistăm chiar la o coborâre a ratingului de țară sau a perspectivei asupra economiei. Chiar dacă un reprezentant al agenției Fitch a declarat pentru Reuters că anul acesta este puțin probabil să asistăm la retrogradări ale ratingului suveran.

Ratingul este și va rămâne important pentru România. Anul acesta, statul trebuie să se împrumute masiv de pe piața internă și de pe cea internațională. Pentru a duce la bun sfârșit toate aceste împrumuturi este nevoie de credibilitate în fața investitorilor, adică este nevoie de un rating de țară cât mai bun posibil sau în niciun caz o retrogradare la categoria junk.

Deci, indiferent cum ar fi privite acum agențiile de rating, evaluările lor sunt luate în considerare de către piețele financiare care cumpără datorii. Iar România are de împrumutat anul acesta aproximativ 130 miliarde lei, din care cel puțin șapte miliarde de euro sunt așteptați să fie atrași de pe piețele internaționale.

Este un moment complicat pentru reformele din România. Sunt de făcut legea de salarizare unitară, recalcularea pensiilor, schimbarea pensiilor speciale, modificarea legii offshore, resuscitarea măsurilor de sprijin pentru industriile afectate și asigurarea succesului pentru programul național de redresare și reziliență.

Este greu de crezut că în condițiile în care politicienii din cadrul coaliției de guvernare „se faultează” între ei vor putea să ducă până la capăt un șir atât de complicat de obiective economice. De asemenea, sindicatele protestează, iar deficitele și inflația pun presiune asupra economiei. Este o realitate care nu poate fi generatoare de prea mult optimism. Iar o criză politică poate fi exact lovitura de grație.

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 15 aprilie 2021