O scrisoare găsită – Varianta Nord Stream 2 între Germania şi SUA

north-stream-2.png

Image source: 
promoteukraine.org

Un scandal major a izbucnit pe scena politică din Germania după ce un ONG de mediu a publicat scrisoarea prin care ministrul Finanțelor, social-democratul Olaf Scholz, i-ar fi trimis-o omologului său american din administrația Donald Trump pentru a-i propune să renunțe la piedicile puse proiectului de gazoduct rusesc Nord Stream 2.

Prin scrisoarea trimisă de Olaf Sholz, Germania se obliga să investească un miliard de euro în infrastructura de transportare prin care să importe gaze naturale lichefiate din SUA, transmit publicațiile germane Stern, Die Zeit și NTV, citate de Aferpres. În documentul trimis secretarului Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, ministrul german cerea Statelor Unite să permită construcția Nord Stream 2 fără sancțiuni pentru companiile implicate. Scrisoarea datează din luna august 2020, când administrația SUA și guvernul federal german erau în relații extrem de reci din cauza afacerii Nord Stream 2, dar și a politicilor lui Donald Trump. Documentul a fost făcut public de ONG-ul de mediu Deutsche Umwelthilfe.

Scandalul din Germania este amplificat și de apropierea alegerilor generale. Social-democrații, din rândul cărora face parte și ministrul de Finanțe, au dat semnale în ultimele săptămâni că vor să rupă coaliția de guvernare cu partidul cancelarei Angela Merkel.

Gazoductul Nord Stream 2 este construit de Gazprom și vizează transportul de gaze naturale din Rusia în Germania, cu ocolirea Ucrainei. SUA, majoritatea statelor est-europene, dar și Franța se opun gazoductui fie din motive comerciale, fie geopolitice, arătând că acest proiect crește și mai mult dependența Europei de Rusia. În plus, Nord Stream 2 scoate complet Ucraina de pe traseul gazelor rusești și o lasă fără  o sursă importantă de venit din tranzitul gazelor.