Guvernul în fața testului sindical

guvern.jpg

Image source: 
gov.ro

La sfârșitul anului trecut, atunci când premierul Florin Cîțu a anunțat „înghețarea” salariilor bugetare, reacțiile au fost palide. Acum, însă, la jumătatea lunii ianuarie, sindicatele s-au trezit.

Mai exact, mai multe organizații sindicale au anunțat proteste împotriva măsurii luate de guvern de blocare a salariilor bugetare. Este vorba despre sindicate ale polițiștilor, sindicate din domeniul educației și chiar o organizație a pensionarilor militari.

Trebuie să constatăm că, după mulți ani, sindicatele își anunță prezența în stradă. Nu au mai fost manifestații și revendicări sindicale din două motive: în ultimii șase ani, creșterea economică a fost distribuită cu precădere către creșterea salariilor bugetare și, în al doilea rând, a existat un pact, o înțelegere cu marile centrale sindicale.

Nu este nimic rău în a face un pact guvern-sindicate, dar problema apare atunci când înțelegerea cu sindicatele se bazează pe cheltuieli generoase de la buget. Ce poate fi mai simplu decât să câștigi pacea sindicală alocând cheltuieli tot mai mari pentru veniturile angajaților bugetari?

Mult mai complicat este atunci când vine momentul ca, din cauza scăderii economiei și a creșterii deficitului bugetar, să încerci oprirea creșterii cheltuielilor de personal. Acest moment a venit.

Guvernul Cîțu încearcă să construiască un buget care să aibă un deficit mai mic decât anul trecut, iar printre măsurile luate este și cea a blocării salariilor din sectorul public la nivelul anului 2020 și realizarea unei analize referitoare la felul în care a fost aplicată legea salarizării din fonduri publice și la efectele ei asupra economiei.

Doar că liderii de sindicat din sectorul bugetar au suficientă experiență. În anul 2021, știu bine cum să sensibilizeze opinia publică față de cererile formulate. Astfel, am ascultat declarații precum: profesorii au salarii cu o treime mai mici decât cele ale angajaților cu studii superioare din sectorul privat sau polițiștii au un salariu egal cu 1,4 salarii minime, fiind printre cele mai mici din sectorul bugetar.

Afirmațiile sunt doar parțiale sau chiar trunchiate. Ele sunt „aruncate” pentru a convinge publicul larg că profesorii și polițiștii, cei care, deocamdată, revendică prin sindicate, anularea măsurii de blocare a salariilor bugetare, au cereri justificate.

Este, însă, un adevăr spus pe jumătate. Nu se vorbește nimic despre beneficiile și sporurile pe care le au profesorii sau polițiștii, în afară de salariul de bază. Se fac comparații echivoce, iar aceste ambiguități îi avantajează pe sindicaliștii care cer mai mulți bani de la guvern, pentru că aduc mai multă ceață în jurul temei privind salarizarea în sectorul bugetar.

Soluția ar fi ca guvernul să prezinte public, cât mai repede, analiza sistemului de salarizare bugetar pentru a avea o imagine reală și nu una trunchiată. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, liderii de sindicat vor câștiga bătălia: o parte a opiniei publice va fi convinsă că polițiștii și profesorii au salarii mici, iar presiunea pentru renunțarea la măsura blocării salariilor va fi tot mai mare.

După mulți ani, un guvern se confruntă cu revendicări sindicale. Este un adevărat test care nu va fi ușor de trecut. Desigur, analiștii economici susțin intenția guvernului de a ține sub control cheltuielile bugetare și de a reduce deficitul bugetar. Doar că lucrurile privite de la nivel macroeconomic par mai simplu de rezolvat, iar soluțiile sunt la îndemână.

În economia reală, acolo unde dialogurile cu sindicatele pot deveni tăioase, guvernul are o misiune mult mai complicată. Va fi nevoie de multă determinare pentru ca decizia de blocare a salariilor bugetare să rămână neschimbată.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

 
Rubrica Economia Reală din 12 ianuarie 2021