Dacă pandemia nu era suficientă, locurile de muncă sunt amenințate de mașini și roboți

roboti.png

Robot umanoid lucrând cot la cot cu un muncitor la o linie de montaj dintr-o fabrică din Japonia
Image source: 
Reuters

Forumul Economic Mondial a organizat la sfârșitul săptămânii trecute o conferință pe tema viitorului locurilor de muncă în economia mondială. De obicei, proiecțiile în viitor pot să fie mai puțin luate în seamă de publicul larg. Principiul este acela că previziunile se referă la zile care sunt încă departe și din acest motiv au doza lor de relativitate.

Dar, pe tema viitorului locurilor de muncă, prognozele ar trebui ascultate. Motivul? Piața forței de muncă traversează acum două schimbări majore, disruptive, cum sunt ele numite în noua economie. Este vorba despre schimbări aduse de așa-numita revoluție industrială 4.0 care se suprapun cu cele legate de pandemia de coronavirus.

Așadar, raportul Forumului Economic Mondial avertizează asupra modificărilor care vor interveni la locurile de muncă și a fost realizat ascultând opiniile reprezentanților a 15 sectoare industriale din 26 de state dezvoltate și emergente. Tendința generală este de accelerare a folosirii tehnologiei. Utilizarea cloud-ului și dezvoltarea comerțului electronic sunt priorități pentru liderii de business.

Raportul arată că până în anul 2025, timpul de muncă va fi împărțit în mod egal între lucrători fizici și mașini, ceea ce presupune, în unele cazuri o reducere a personalului. Estimările sunt că 85 milioane de locuri de muncă vor fi preluate de roboți și mașini specializate.

De asemenea, o bună parte din salariați vor trebui să se recalifice sau să urmeze cursuri care să le crească abilitățile în materie de tehnologie. Raportul Forumului Economic Mondial arată că viitorul muncii este deja aici, în sensul că pandemia a extins și accelerat telemunca, în special pentru așa-numitele „gulere albe”, iar o bună parte din angajatori sunt deciși să investească în digitalizare, inclusiv în tehnologii care să extindă munca la domiciliu.

Autorii raportului vorbesc și despre pericolul ca inegalitatea de șanse în a găsi un loc de muncă și de venituri să crească. Recesiunea cauzată de pandemie și presiunea tehnologiei îi va afecta pe salariații care nu au studii de specialitate, de aceea cursurile de recalificare și perfecționare devin extrem de importante.

Raportul arată că fereastra de oportunitate cu privire la recalificarea lucrătorilor este tot mai redusă, pentru că angajatorii se concentrează asupra salariaților care au abilități și care rămân în companii. Trebuie remarcat că majoritatea angajatorilor se așteaptă ca recuperarea cheltuielilor cu perfecționarea și recalificarea să se facă într-un an de zile, ceea ce este un calcul destul de ambițios.

În fine, analiza Forumului Economic Mondial are și câteva concluzii referitoare la rolul sectorului public în contextul schimbărilor de pe piața muncii. Astfel, managerii se așteaptă ca fondurile publice să susțină pregătirea profesională și recalificarea angajaților. În acest moment, doar un număr redus de companii pot accesa fonduri de la bugetul național sau cel european pentru a-și perfecționa salariații.

Totodată, managerii companiilor așteaptă programe îndreptate către două direcții, una, care să susțină investițiile noi în tehnologie, a doua, care să se adreseze angajaților care sunt nevoiți să își caute noi locuri de muncă. În orice caz, statele își „fac acum mâna” prin susținerea locurilor de muncă afectate de pandemie. Aceste programe vor trebui să continue, sub o formă sau alta, atunci când problema nu va mai fi coronavirusul, ci mașinile și roboții care vor schimba piața muncii.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

 
Rubrica Economia reală din 26 octombrie 2020