Nu trageți în investitorii străini, atunci când au venituri mai mari decât investițiile!

analysis-1841158_1280.jpg

Image source: 
Pixabay (ilustrație)

Raportul tradițional al Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe prezintă o serie de informații relevante. Analiza BNR se referă la anul 2019, dar o imagine completă asupra acestei teme o oferă comparațiile cu anii anteriori.

Prima observație este aceea că anul trecut investitorii străini în România au ieșit pe plus. Investițiile străine au fost în valoare de 5,1 miliarde euro, prin investiții înțelegându-se aportul la capitalul companiilor, profitul reinvestit și creditele din interiorul grupului. În schimb, veniturile obținute de investitorii străini au fost de aproximativ șapte miliarde de euro, ceea ce înseamnă că au obținut cu două miliarde de euro mai mult decât au investit. Cei care au tentația să tragă concluzia rapidă că investitorii străini fac afaceri foarte profitabile în România și scot bani din țară, nu ar trebui să se grăbească. Să aruncăm o privire și asupra a ceea ce s-a întâmplat în anii anteriori.

Astfel, în anul 2018, veniturile au fost mai mari cu 1,5 miliarde euro decât investițiile, iar în anul 2017, diferența a fost de 1,1 miliarde euro.

Este clar că investitorii străini au fost, în ultimii cinci ani, într-o creștere a beneficiilor financiare obținute în România, datorită maturizării pieței românești și pe o tendință de creștere economică accentuată, dar nu trebuie trecuți cu vederea anii în care pierdeau bani.

Să luăm exemplul anului 2006, înainte de criză, când investițiile străine directe au fost de aproximativ nouă miliarde de euro, iar veniturile de numai 3,3 miliarde euro, ceea ce arată o pierdere de 5,7 miliarde euro. Cifrele ne aduc aminte de anii în care investitorii au adus bani în economia locală, anii în care au fost consolidate investițiile. Așadar, până să obțină venituri și profituri, companiile străine, la fel, de altfel, ca și cele românești, au investit sume mari. Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea.

De exemplu, în anul 2006, soldul investițiilor străine directe, adică totalul investițiilor realizate după anul 1989, era de 33 miliarde euro, iar anul trecut nivelul crescuse la 88,3 miliarde euro, ceea ce înseamnă un avans de 2,67 de ori. În anul 2019, investițiile străine s-au îndreptat către comerț, industrie și sectorul bancar și de asigurări. Dacă avem în vedere întregul sold al investițiilor, domeniile-țintă au fost industria prelucrătoare, construcțiile și tranzacțiile imobiliare și comerțul.

În ceea ce privește distribuția teritorială a investițiilor, decalajele sunt foarte mari. Bucureștiul și județul Ilfov au atras 50 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 60% din totalul investițiilor. Doar Bucureștiul a adunat investiții cât toate celelalte județe ale țării la un loc, o situație care trebuie să îi pună pe gânduri pe cei care decid politicile publice în România.

Cifra de afaceri a companiilor deținute de capitaluri străine a fost de 191 miliarde euro, cu 1,3 milioane de salariați, ceea ce înseamnă o productivitate pe angajat de aproximativ 145.000 euro și un profit pe salariat de 4.830 euro.

Cifrele ne arată că investițiile străine directe au devenit profitabile începând, cu precădere, din anul 2015. Raportul BNR confirmă încă o dată importanța investițiilor străine în economia locală. Dar, o temă de reflecție rămâne: pe când vom avea o analiză atât de aprofundată și pentru investițiile cu capital românesc?

 

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

Nu trageți în investitorii străini, atunci când au venituri mai mari decât investițiile!