Rusia și Arabia Saudită au căzut de acord în principiu să scadă producția de petrol

petrol.jpg

Image source: 
AFP/Getty

Wall Street Journal anunță că Rusia și Arabia Saudită au ajuns la un acord de principiu să reducă pruducția de petrol pentru a stabiliza piețele puternic afectate de scăderea cererii, scădere cauzată atât de pandemia de COVID, dar și de războiul dintre cele două puteri care au inundat cu petrol piețele. Acordul ar fi fost stabilit în cadrul unei videoconferințe a OPEC - Organizația Statelor Producătoare de Petrol.

 

Potrivit Wall Street Journal, Arabia Saudită va scădea producția cu 4 milioane de barili pe zi iar Rusia, cu 2 milioane. Irakul și alți mari producători OPEC nu au decis să se alăture acestui demers de reducere a producției.

Totuși, se pare că - per total - va fi vorba de o reducere globală cu 20 de milioane de barili pe zi, echivalent a 20 la sută din resursele globale, potrivit unor surse OPEC citate de Arab News. ”Este un acord global”, au declarat acestea, fără a preciza dacă și Statele unite vor reduce producția, lucru cerut insistent de Moscova.

Petrolul brent a scăzut la un minim istoric în ultimii 18 ani : doar 35 de dolari barilul, jumătate din prețul înregistrat la finalul anului 2019. Aceasta în principal pentru că pandemia de COVID a încetinit economiile și cererea de petrol, deja la un minim și ea pe fondul conflictului ruso-saudit.